Polițiștii din Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unui bărbat care și-ar fi șantajat fosta prietenă cu publicarea unor fotografii nud. Acesta a fost reținut de polițiști în timp ce primea 5.000 de euro.
La data de 27 decembrie a.c., ora 10.00, Poliţia Municipiului Dej a fost sesizată în scris, de o tânără, de 28 de ani, din comuna Mica, judeţul Cluj, cu privire la faptul că fostul său prieten, de 36 de ani, din aceeaşi localitate, i-ar fi solicitat o sumă de bani, cu o zi înainte, pentru a nu publica pe o reţea de socializare fotografii indecente cu aceasta.
Întrucât persoana vătămată a refuzat iniţial să îi dea vreo sumă de bani celui în cauză, acesta ar fi publicat fotografiile nud cu aceasta, fotografii care ulterior au fost şterse.
Bărbatul a contactat din nou partea vătămată, solicitându-i 5.000 de euro, amenințând că va publica alte 30 de fotografii pe reţeaua de socializare.
Astfel, în cursul serii de 27 decembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Dej, cu sprijinul Direcției Operaţiuni Speciale, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a celui în cauză, care intenționa să primească de la victimă suma de bani solicitată, într-un loc public.
Polițiștii l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore, față de acesta Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej dispunând cercetarea în sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi violare a vieţii private, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.