Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au identificat trei tineri în scurt timp de la comiterea unei tâlhării.
Telefonul mobil sustras, a fost recuperat.
La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că unui minor în vârstă de 13 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se afla pe strada Fabricii, i-a fost sustras prin violență un telefon mobil de către persoane necunoscute.
În urma celor reclamate, polițiștii s-au mobilizat rapid, iar în circa 30 de minute de la sesizare au fost identificați cei bănuiți de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba despre trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, din Cluj-Napoca și Baciu.
De asemenea, în urma identificării celor trei, a fost recuperat și telefonul mobil sustras.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
IPJ Cluj
(NR - Titlul ne aparține)
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.