Peste 10.000 de kilograme de îngrășământ chimic au fost indisponibilizate, în urma unui control de specialitate.
La data de 8 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor.
În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat, la un punct de lucru al unei societăți ce are obiect de activitate comercializare produse protecție plante, de pe raza comunei Ceanu Mare, 11 450 kilograme de îngrășământ chimic, depozitați în 229 de saci în curtea societății, în condiții neadecvate. Astfel, îngrășământul nu era protejat de condițiile meteorologice, fiind în contact direct cu razele solare și în apropierea unei benzinării.
Totodată, s-a constatat faptul că nu au fost luate măsuri de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase – produse fitosanitare, care au devenit deșeuri prin expirare.
Întreaga cantitate de îngrășăminte chimice a fost indisponibilizată, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, fapte prevăzute și pedepsite de O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului.
Foto: Arhiva Poliția Română
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.