În perioada 28 – 29 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii, în colaborare cu poliţiştii Biroului de Ordine Publică și polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, au acţionat pentru prevenirea acccidentelor rutiere și impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic.
Activităţile desfăşurate au condus la constatarea a 2 infracțiuni rutiere (conducerea unui vehicul sub influența alcoolului). Abaterile constatate au impus aplicarea a 36 de sancţiuni contravenţionale, 22 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 2 pentru efectuarea manevrei de depășire în mod neregulamentar, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru diferite încălcări ale legislației în vigoare.
De asemenea au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată 2 permise de conducere (1 pentru depășire, 1 pentru viteză). În cadrul acţiunii, au fost efectuate 67 de testări cu aparatul etilotest.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.