La data de 8 ianuarie a.c., polițiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, au derulat activități de informare și prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în cadrul campaniei ,,Atenție la ...neatenție”.
Activitățile s-au derulat în parcarea centrelor comerciale de pe raza cartierului Mărăști și au vizat prevenirea furturilor din autoturisme.
RECOMANDĂRI:
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
- În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor;
- Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
- Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;
- Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.