19
Vi, Apr
20 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul anului 2019, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 11.941 persoane, dintre care 4.483 din state terțe și 7.458 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 78 străini în situații ilegale, emise 128 de documente administrative, respectiv decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului, 11 străini au fost îndepărtați sub imigrari clujescortă, iar peste 1000 au primit avize de muncă. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 224 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 161.650 de lei.

 Polițiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj, în cursul anului 2019, au asigurat managementul șederii și rezidenței pe raza județului pentru 11.941 persoane, dintre care 4.483 străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Vietnam, Turcia, Maroc, Tunisia și 7.458 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Franța, Italia, Germania, Spania și Ungaria. 

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare/detașare în muncă, studii, conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE) sau stabilirea domiciliului pe teritoriul ţării noastre.

 În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost depuse un număr de 191 de invitații pentru străini din Egipt, India, Pakistan, Maroc, Tunisia, etc, respectiv un număr de 13 cereri de admisie în scop de reîntregirea familiei.

 În perioada analizată, au fost înregistrate 1207 cereri pentru eliberarea avizelor de muncă pentru lucrători permanenți, detașați și înalt calificați, fiind aprobate și emise un număr de 1067 avize.

 De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere temporară/permanentă și au fost emise 2.248 de permise de ședere pentru cetățeni din state terțe, dintre care 2.178 pentru ședere temporară și 70 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 1.707 de documente pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, din care 1.633 de certificate de înregistrare, respectiv 74 cărți de rezidență.

 Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 50 de acțiuni/controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile care au atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 78 străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 126 decizii de returnare de pe teritoriul României și 2 comunicări de părăsire a țării. De asemenea, au fost 8 situații privind 11 străini pentru care a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.

 În perioada de referință au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale în valoare de  161.650 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, respectiv OG 25/2014 privind angajarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată. 

Admisia cetățenilor în România, controlul permanent asupra respectării legalității șederii pe raza județului, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 *** 

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

   

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CLUJ

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh