26
Vi, Apr
1 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea normelor legale privind activitatea de transport public și circulația pe drumurile publice, depistarea persoanelor urmărite, precum și pentru prevenirea comerțului ilicit.actiune politia

S-a acționat, cu precădere, în zona piețelor agroalimentare și a târgului Obor, D.J.-150 și DN 15 E-60.

 În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 45 de persoane și au verificat 26 de autovehicule. Totodată, au fost verificați 9 producători agricoli.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale. 6 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale la regimul circulației pe drumurile publice, celelalte constituind încălcări ale Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, ale O.U.G 97/2005 privind regimul domicilierii, ale prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit.

În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au depistat un bărbat de 22 de ani, din Câmpia Turzii, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt. Conform probatoriului administrat, în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020, cel în cauză ar fi comis 5 furturi din magazine de pe raza municipiului Câmpia Turzii. Acesta ar fi sustras produse alimentare, băuturi alcoolice, produse cosmetice ș.a. cauzând un prejudiciu de peste 2.800 de lei, recuperat parțial.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh