07
Vi, Aug
45 New Articles

POLIȚIA
Typography

In perioada 17-19 iulie a.c, poliţiştii municipiului Câmpia Turzii au acționat cu efective mărite pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție coronavirus politiasanitară impuse în contextul stării de alertă.

 Au fost derulate verificări la 29 de localuri publice, 10 lăcașuri de cult, dar și în mijloace de transport în comun.

 Polițiștii, în colaborare cu jandarmi și funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii, au legitimat peste 90 de persoane - conform legii 192/2019, fiind, de asemenea, controlate peste 50 de autovehicule și 9 mijloace de transport în comun.

 În urma neregulilor constatate de polițiști, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, atât pentru nerespectarea Legii 55/2020, privind măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și în privința nerespectării normelor de convieţuire socială sau de circulație pe drumurile publice.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh