La data de 23 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00–12.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv pe raza de competență, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere, precum și asigurarea respectării măsurilor specifice stării de alertă în vederea combaterii riscului de infectare cu virusul COVID-19.
În acest context, polițiștii au legitimat peste 45 de persoane și au verificat un număr de 19 vehicule.
În cadrul acțiunii, 47 de persoane au fost avertizate cu privire la portul măștii, în conformitate cu prevederile legale.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, 11 dintre acestea pentru nerespectarea normelor rutiere.
Totodată, abaterile constatate la regimul rutier au impus reţinerea a două permise de conducere.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.