POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 23 septembrie a.c., în intervalul orar 09.00–12.00,  polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv pe raza de competență, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, politia campia turziiprevenirea accidentelor rutiere, precum și asigurarea respectării măsurilor specifice stării de alertă în vederea combaterii riscului de infectare cu virusul COVID-19.

În acest context, polițiștii au legitimat peste 45 de persoane și au verificat un număr de 19 vehicule.

În cadrul acțiunii,  47 de persoane au fost avertizate cu privire la portul măștii, în conformitate cu prevederile legale.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, 11 dintre acestea pentru nerespectarea normelor rutiere.

Totodată, abaterile constatate la regimul rutier au impus reţinerea a două permise de conducere.