30
Ma, Noi
29 New Articles

POLIȚIA
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivel european, s-a desfășurat operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), al cărei obiectiv principal este reprezentat de combaterea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.focus on the road

 

Totodată, în aceeași perioadă s-a derulat proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la trafic cu privire la riscurile la care se expun în situațiile de nerespectare a normelor rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

 

În acest context, polițiștii Serviciului Rutier Cluj, Biroului Drumuri Naționale și Europene și cei ai birourilor și formațiunilor rutiere din județ au desfășurat acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor de circulație și ale consecințelor negative generate de acestea.

 

Activitățile au fost desfășurate și în colaborare cu reprezentanți din cadrul instituțiilor competente pe linia siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.

 

Este de menționat faptul că la nivelul județului Cluj, în primele 8 luni ale anului curent au fost produse 126 de accidente rutiere grave, cu 78 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

Accidentele produse pe fondul altor abateri săvârșite de către conducătorii de autovehicule și a celor produse pe fondul altor preocupări de natură a distrage atenția reprezintă un procent de 6,34% din numărul total de evenimente grave.

 

În cadrul activităților desfășurate în contextul proiectului ”Focus on the road”, au fost instituite 111 puncte de control în întregul județ, fiind verificate 1872 de vehicule în trafic.

 

În total, au fost aplicate 937 de sancțiuni contravenționale pentru abateri aduse normelor de circulație pe drumurile publice, 72 dintre acestea fiind aplicate pentru utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, iar 18 pentru alte activități, de natură a distrage atenția în timpul condusului.

 

De asemenea, 166 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță.

 

Polițiștii continuă activitățile pentru combaterea efectuării de către conducătorii de vehicule a unor activități de natură a le distrage atenția în timpul condusului, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și a conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe!

 

Recomandări:

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
  • Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
  • Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

 

De asemenea ( recomandări pe linia altor abateri/activități de natură a distrage atenția în timpul condusului):

  • Nu utilizați telefoanele mobile în timpul conducerii, cu excepția opțiunii ”mâini libere ”!
  • Nu lăsați liber în timpul conducerii volanul, ghidonul sau maneta de comandă a autovehiculului!
  • Nu utilizați sistemele de sonorizare ale autovehiculului la intensitate ridicată, astfel încât siguranța dumneavoastră sau a celorlalți participanți să fie afectată!

 

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh