În perioada 4-5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj acționează pentru ca siguranța tuturor participanților la traficul rutier să nu fie pusă în pericol.
Astfel, în aceste două zile, activitățile polițiștilor vizează combaterea accidentelor de circulație și a consecințelor negative ale acestora, generate în special de nerespectarea regimului legal de viteză, precum și a celorlalte prevederi referitoare la circulația pe drumurile publice.
Obiectivul principal este acela ca participanții la trafic să nu se abată de la respectarea regulilor rutiere, pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze riscurile la care se expun .
Acțiunea se desfășoară pe toate segmentele de drum național și județean, pe principalele artere de circulație, atât din zona urbană, cât și rurală a județului, cu participarea polițiștilor rutieri și de ordine publică.
În cursul zilei de ieri, 4 decembrie a.c., cu ocazia activităților derulate, polițiștii au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, 115 fiind generate de încălcarea limitei legale de viteză.
Au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 34 de permise, 23 dintre aceste situații fiind generate de abateri aduse regimului legal de viteză.
De asemenea, polițiștii au retras 7 certificate de înmatriculare.
Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (lapoviţă, ninsoare sau vânt puternic), Inspectoratul de Poliție Județean Cluj recomandă, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie.
Poliţiştii clujeni recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic!
Nu uitați că viața are prioritate!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.