28
Vi, Ian
45 New Articles

POLIȚIA
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne s-au aflat, la datorie, în acest week-end, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor.

 

În contextul sărbătoririi Anului Nou, efectivele MAI au fost angrenate în asigurarea ordinii și liniștii publice pentru 220 de evenimente publice. În urma acestor activități, nu au fost înregistrate incidente deosebite.

 

Pe parcursul celor trei zile, forțele MAI au început cercetările cu privire la aproximativ 2.300 de infracțiuni și au aplicat peste 11.350 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de 4,6 milioane de lei.

 

Polițiștii rutieri au acționat pe cele mai aglomerate trasee pentru evitarea blocajelor și prevenirea accidentelor de circulație. Ca urmare a măsurilor dispuse, au fost înregistrate scăderi față de perioada similară din ultimii trei ani în ceea ce privește numărul de accidente grave, numărul de decese și de răniți grav.

 

Au fost depistați și conducători auto care nu au respectat regulile de circulație, fiind constate 288 de infracțiuni. În urma abaterilor constatate, au fost reținute 994 de permise de conducere și au fost retrase 236 de certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii de frontieră au asigurat fluența traficului în punctele de trecere în condițiile creșterii numărului de persoane care au tranzitat granițele în aceste trei zile. În total, peste 230.000 persoane și aproximativ 57.000 autovehicule au trecut granițele țării. Polițiștii de frontieră au acționat și pentru combaterea și prevenirea migrației ilegale, fiind organizate 226 acțiuni și 635 filtre.

 

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompierii militari, aceștia au intervenit în peste 4.000 de situații de urgență, dintre care 200 incendii.

Pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, structurile MAI au verificat peste 5.606 operatori economici și 202.054 persoane, fiind aplicate 1.399 sancțiuni contravenționale, în valoare de 723.200 lei. 

 

Având în vedere Sărbătorile Religioase din următoarea perioadă, efectivele MAI vor fi mobilizate pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță a tuturor evenimentelor publice.

 

Facem un nou apel către cetățeni să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.

 

Totodată, recomandăm celor care intenționează să tranziteze frontiera națională să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi timpii de aşteptare din fiecare punct de trecere a frontierei.  Reamintim că, la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei.

 

Indiferent de destinație, sfătuim conducătorii auto ca, înainte de a pleca de acasă, să se informeze cu privire la condițiile de drum și starea vremii astfel încât să prevină producerea unor situații de risc. Efectivele MAI vor fi pregătite în orice moment să acționeze în sprijinul cetățenilor și al comunităților pentru limitarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice severe.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh