La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 02.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce se deplasa cu un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost oprit de polițiști pe strada Nicolae Tulcea, din municipiul Turda, iar în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
La controlul documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea poliță obligatorie de asigurare civilă RCA, iar termenul de valabilitate a inspecției tehnice periodice a autoturismului era expirat, fapt pentru care i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 2305 lei, iar ca măsuri tehnico-administrative i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Cercetările continuă în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.