22
Vi, Noi
4 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cursul anului 2021, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 14.024 persoane, dintre care 6.417 din state terțe și 7.607 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 45 străini în situații ilegale, emise 54 decizii de returnare, iar 19 străini au fost îndepărtați sub escortă. De asemenea, au fost emise 1.956 avize de muncă şi au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 156.500 de lei.

 

Activitatea polițiștilor Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj s-a desfășurat, pe parcursul anului 2021, în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

           

Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2021, polițiștii de imigrări clujeni au asigurat managementul șederii pentru 14.024 de persoane, dintre care 6.417 din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, Vietnam, Sri Lanka, Turcia, Maroc, India, Tunisia, SUA și pentru 7.607 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Franța, Germania, Italia, Spania și Ungaria.

 

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), studii, angajare în muncă sau stabilirea permanentă a domiciliului pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost primite 71 de invitații pentru străini și 39 cereri pentru reîntregirea familiei.

 

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 2.458 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.948 avize pentru lucrători permanenți.

 

Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 3.006 de permise de ședere, dintre care 2.898 pentru ședere temporară și 108 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 1.979 de documente pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, din care 1.909 certificate de înregistrare, respectiv 70 de cărți de rezidență.

 

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 49 de acțiuni cu forțe proprii și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 45 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 54 decizii de returnare de pe teritoriul României și 1 comunicare de părăsire a țării. De asemenea, pentru 19 persoane a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă de pe teritoriul României.

 

Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 156.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, respectiv O.G 25/2014 privind angajarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, republicată.

 

***

Învităm cetăţenii străini şi europeni să viziteze pagina web a Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro, prin intermediul căreia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în limba engleză sau franceză) cu privire la prevederile legale, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de şedere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând aplicaţia www.portaligi.mai.gov.ro.

 

 

 

SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI CLUJ

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh