La data de 1 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, specializați în combaterea criminalității informatice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au pus în aplicare trei mandate de percheziție, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Luncani, din județul Cluj, atât la imobilele unor persoane, precum și la sediul unei societăți comerciale, unde și-ar fi desfășurat activitatea un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cercetările demarate de polițiști au condus la stabilirea faptului că, în perioada 1 iulie - 4 iulie a.c., un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din același municipiu, i-ar fi remis, prin transferuri bancare, 150.000 de lei celui în cauză, în scopul demarării unei activități de natură economică, respectiv achiziționării unor telefoane mobile.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate numeroase înscrisuri, carduri, telefoane mobile și laptopuri.
De asemenea, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost depistat și condus la sediul unității de poliție, fiind dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a acestuia, urmând a fi prezentat ulterior magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Acțiunea desfășurată a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Serviciului Criminalistic.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului, precum și identificării tuturor persoanelor prejudiciate.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.