În luna august a.c., prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a cetățenilor străini, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Au fost desfășurate peste 2600 de verificări în teren, fiind depistați aproape 600 de cetățeni străini cu ședere ilegală.
În perioada 1 - 31 august a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, 2674 de verificări în teren, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 941 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate au fost depistaţi 598 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.
Totodată, în perioada de referință, pentru 570 de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, iar 88 de persoane au fost îndepărtate sub escortă.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Exemple:
La data de 5 august a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori, cât și de angajați.
În acest context, o societate comercială a fost sancționată cu avertisment, întrucât nu a comunicat Inspectoratului General pentru Imigrări încetarea contractului de muncă a unui cetățean din Cuba.
O altă societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 12.000 de lei, pentru faptul că nu a comunicat către unitatea competentă, în termenul legal de 30 de zile, suspendarea contractelor de muncă pentru 44 de cetățeni străini.
***
În perioada 17-18 august a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au continuat acțiunile pe linia prevenirii şi combaterii şederii și a muncii ilegale a străinilor, în municipiul Bucureşti.
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii de imigrări au depistat cinci cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani, unul din Republica Moldova, doi din India şi doi din Pakistan.
Din verificări a reieşit că aceştia au intrat legal în România, însă nu au părăsit teritoriul statului român la expirarea termenului de şedere.
Pentru abaterile constatate, aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment.
De asemenea, au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de 15 zile, de pe teritoriul ţării noastre, însă pentru doi dintre aceştia a fost intituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, respectiv un an.
În continuarea activităţilor desfăşurate, poliţiştii de imigrări au luat măsura sancţionării contravenţionale şi faţă de şase socieţăţi comerciale, cu amenzi în valoare totală de 83.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.