Aproximativ 600 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, peste 400 de cereri pentru eliberarea avizelor de muncă, 268 de cereri pentru emiterea certificatelor de înregistrare și 10 cereri pentru eliberarea cărților de rezidență au fost preluate de polițiștii de imigrări din Cluj, în perioada 3 octombrie – 8 noiembrie a.c.
În perioada de referință, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Cluj au preluat 575 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, dintre care 288 de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere în scop de studii, 215 cereri de prelungire a dreptului de ședere în scop de angajare, iar diferența au făcut obiectul altor scopuri. Din totalul cererilor preluate, 533 au fost soluționate.
De asemenea, tot în perioada analizată au fost preluate 420 de cereri pentru eliberarea avizului de muncă, fiind soluționate 334.
Alte 268 de cereri pentru emiterea certificatelor de înregistrare și 10 cereri pentru eliberarea cărților de rezidență au fost preluate în această perioadă, toate fiind soluționate.
Printre prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări Cluj se află și controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, precum și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Astfel, polițiștii au efectuat 35 de activități specifice de control, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniu, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale. 14 decizii de returnare au fost emise și o persoană a fost îndepărtată sub escortă.
Precizăm că Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj recomandă în continuare utilizarea aplicației portaligi.mai.gov.ro pentru încărcarea cererilor, acest mod de lucru având avantajul că eficientizează activitatea de analiză și soluționare a acestei categorii de lucrări.
De asemenea, informăm cetățenii că primirea acestor documente nu este condiționată de folosirea acestui instrument, tocmai pentru a se asigura dreptul fiecărei persoane fizice sau juridice de acces la înregistrarea administrativă a cererilor.
Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj vine în sprijinul cetățenilor în vederea soluționării tuturor cererilor depuse de aceștia.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.