În următoarele zile, precum și în noaptea dintre ani, efectivele polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost suplimentate, pentru a preveni comiterea de fapte ilegale și pentru a putea interveni rapid în sprijinul cetățenilor, în cazul sesizării unor evenimente nedorite.
Astfel, aproximativ 800 de polițiști operativi vor fi la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică în această minivacanță, pentru ca trecerea în Noul An să nu fie marcată de incidente negative, iar intervențiile să fie cât mai prompte.
Polițiștii rutieri se vor afla pe principalele artere rutiere ale judeţului, cu scopul asigurării unui climat rutier sigur, încurajării unei conduite prudente la volan și prevenirii accidentelor grave.
De asemenea, o constantă în activitățile derulate de aceștia o reprezintă depistarea și tragerea la răspundere penală a acelor conducători auto care se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, dar și impunerea respectării limitei legale de viteză.
Reamintim faptul că specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, alături de polițiștii structurii de ordine publică continuă activitățile pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală.
În acest context atragem atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice. Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave, astfel că reamintim importanța de a nu achiziționa articole cu conţinut pirotehnic de la comercianţi neautorizaţi.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj transmite tuturor clujenilor urări pentru un An Nou fericit, cu împliniri și sănătate!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.