18
Joi, Iul
0 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Rezultatul acțiunilor: 9 infracțiuni flagrante constatate de polițiști la regimul rutier, 309 sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 145.055 de lei, dintre care 231 pentru abateri de la normele rutiere.

În noaptea de 1/2 iulie a.c., poliţiștii clujeni, împreună cu jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, dar și cu sprijinul polițiștilor locali, au organizat pe raza întregului județ acțiuni cu efective mărite, având drept obiectiv combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

S-a acționat atât pe linia menținerii siguranței comunității, și anume în vederea prevenirii faptelor cu violență, antisociale din segmentul stradal, cât și pentru siguranța traficului rutier, polițiștii rutieri efectuând controale pentru depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive sau a celor care încalcă alte prevederi legale.

 În acest context au fost constatate numeroase abateri de la normele legale, fiind aplicate 309 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 145.055 de lei.

 De asemenea, în urma filtrelor și controalelor rutiere au fost constatate 9 infracțiuni rutiere și reținute în vederea suspendării sau anulării 32 de permise de conducere.

Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, 231 au reprezentat încălcări ale normelor rutiere.

 În cadrul verificărilor, polițiștii Serviciului Rutier au depistat la data de 2 iulie a.c., în jurul orei 02.10, un tânăr de 22 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților, din municipiul Cluj-Napoca, după ce ar fi consumat substanțe interzise.

 În urma testării cu aparatul Drugtest a fost indicată o valoare pozitivă, tânărul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

 Un alt tânăr, de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care se deplasa cu un motociclu a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Cluj în jurul orei 23.00, pe strada Calea Mănăștur, neavând permis de conducere.

 În ambele situații au fost demarate cercetări de către polițiști.

 În total, în cadrul acțiunii, au fost legitimate la nivelul județului peste 820 de persoane și verificate în trafic 755 de autovehicule.

 Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh