03
Ma, Dec
4 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În perioada 6 – 11 octombrie polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția
Animalelor au organizat activități specifice pentru verificarea modului de
respectare a prevederilor legale incidente protecției animalelor, cât și pentru
prevenirea victimizării populației împotriva unor potențiale atacuri canine ale
exemplarelor din categoriile agresive sau periculoase ori a celor fără stăpân,
prezente pe domeniul public.
În acest context, polițiștii au desfășurat activitățile în municipiul Cluj-Napoca și
în localitățile aferente comunelor Apahida, Florești, Cășeiu, Cojocna, Ciurila și
Jucu. Totodată, în cadrul acestora au fost verificați 75 de deținători de animale.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate și aplicate 46 de sancțiuni
contrvenționale, dintre care 16 la Legea 205/2004 privind protecția animalelor,
25 la O.U.G. 155/2001 pentru aprobarea programului de gestionare a câinilor
fără stăpân, 3 la O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor
periculoși sau agresivi și 2 sancțiuni contravenționale pentru alte abateri
identificate.
De asemenea, a fost efectuată o informare către o unitate administrativ teritorială
pe raza căreia a fost constatată prezența unor exemplare canine pe domeniul
public, în vederea luării măsurilor legale ce le revin în conformitate cu
prevederile O.U.G 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a
câinilor fără stăpân și O.U.G 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor
periculoși.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh