La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 08.45, a fost înregistrat un accident rutier pe DN1-E60, în zona localității Mărtinești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 58 de ani, din Turda, care conducea autoturismul dinspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul din dreapta a direcției de mers.
În urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat din autoturism pe partea carosabilă, iar din nefericire, echipajul medical a pronunțat decesul acestuia.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la respectivul accident rutier grav. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul tip Terapie Intensivă Mobilă din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele operative au găsit un autoturism avariat și pe șofer, în stop cardio respirator ce prezenta multiple traumatisme, întins pe carosabil, în afara autoturismului. Echipajele SMURD, alături de echipajul de pe autospeciala de descarcerare, au aplicat imediat manevre de resuscitare. Desi au fost continuate mai bine de 50 de minute, din păcate, aceastea nu au mai putut readuce semnalele vitale ale bărbatului.
Traficul rutier pe sensul de mers Cluj-Napoca - Turda este blocat pentru intervenția echipajelor, fiind deviat pe DJ103M, prin localitățile Rediu - Aiton.
Informații transmise de IPJ și ISU CLUJ
Sursa foto: ISU CLUJ
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.