ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR LA NIVELUL JUDEȚULUI ÎN
ULTIMELE 48 DE ORE
În acest final de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție
Județean Cluj au derulat o serie de acțiuni la nivelul întregului județ, în vederea
asigurării ordinii și liniștii publice, combaterii faptelor antisociale, verificării
respectării legislației în domeniul comerțului și creșterii nivelului de siguranță
rutieră, prin depistarea persoanelor care conduc fără permis de conducere, sub
influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Activitățile s-au organizat și desfășurat la nivelul fiecărei structuri teritoriale de
poliție, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
În acest interval de timp, polițiștii au constatat și aplicat 375 de sancțiuni
contravenționale, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei.
În ceea ce privește activitatea pe linie de circulație rutieră, polițiștii au dispus
reținerea a 33 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării
dreptului de a conduce, dintre care 11 în cazul unor conducători auto depistați
încălcând regimul legal de viteză. În cazul a 22 de conducători auto opriți în
trafic pentru control, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare ca urmare a
neregulilor constatate.
În această perioadă au fost înregistrate 389 de apeluri prin sistemul S.N.U.A.U.
112, fiind necesară intervenția polițiștilor la 115 cazuri. De altfel, au fost
înregistrate 7 apeluri abuzive, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni
contravenționale în valoare totală de 5.700 de lei.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.