La data de 31 octombrie a.c., ca urmare a unui apel prin serviciul de urgență 112, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au preluat, dintr-un mijloc de transport în comun, un bărbat reținut de către călători pentru că ar fi sustras din geanta unei femei un portmoneu cu acte și bani.
Polițiștii au stabilit identitatea acestuia, fiind vorba despre un bărbat, de 35 de ani, din comuna Tritenii de Jos, județul Cluj, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore de către polițiști.
Mulțumim cetățenilor care dau dovadă de spirit civic și acționează când întâlnesc situații de acest gen, venind astfel în sprijinul polițiștilor!
****
Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi în mijloacele de transport în comun, polițiștii vă recomandă:
• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
• poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil între corp şi un element fix in autovehicul;
• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în niciun caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor;
• dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun;
• dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.