Așa cum avertizasem într-un articol scris săptămânile trecute, procesul de selecție a membrilor viitoarelor Consilii de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA și SC Domeniul Public Turda SA se întrevede a fi unul laborios și de durată. Aceasta și din cauza numărului mare de persoane care s-au înscris pe lista de selecție.
Nu mai puțin de 49 de dosare au fost depuse la Comisia de selecție în vederea aplicării OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice. 30 de dosare au fost depuse pentru CA de la SC Turda Salina Durgău SA și, respectiv, 19 pentru CA de la SC Domeniul Public SA, în termenul stabilit prin Hotărâre a Consiliului Local, care a fost 26 mai 2014. Numărul de posturi în discuție este de nouă la fiecare dintre cele două societăți cu capital integral de stat, având ca acționar unic Municipiul Turda.
Comisia de selecție în vederea aplicării OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice este formată din patru consilieri locali Florin Bugnar (PDL), Ovidiu Micu (PNL), Emil Molnar (PSD), Csep Leyla (UDMR) şi Carmen Kollar, ca şef Birou Resurse Umane în Primăria Municipiului Turda, după ce Rozalia Crișan, consilier local PP DD a refuzat să facă parte din această comisie. La prima întrunire a comisiei a fost ales președintele acesteia, în persoana democrat-liberalului Florin Bugnar, s-a decis solicitarea unui expert în materie de personal și sprijin juridic din partea Primăriei Municipiului Turda.
La cea de-a doua reuniune, comisia a stabilit punctaje și criterii de departajare a celor 49 de candidați. Membrii comisiei au analizat apoi fiecare dosar în parte și au respins pe cele ale unui număr de șapte candidați de la DPT și, respectiv, cinci de la TSD. Motivele pentru care unele persoane au fost respinse sunt ”lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială” și ”studiile absolvite nu corespund cerinţelor specifice” ori chiar ”documentele depuse pentru justificarea exeperienţei manageriale sunt irelevante”.
”Vineri s-a încheiat o etapă din selecția dosarelor a 30 de candidați pentru Consiliul de Administrație de la Salina și 19 de la Domeniul Public. Pentru o maximă transparență am solicitat publicarea pe site-ul primăriei dar și ale societăților comerciale în cazuă a tabelului cu acești candidați. Urmează ca luni să demarăm etapa interviurilor, și vom începe cu cei pentru SC Turda Salina Durgău SA, urmând ca marți să ne ocupăm de cei de la SC Domeniul Public Turda SA”, ne-a declarat președintele comisiei, consilierul local PD-L, Florin Bugnar.
Pe site-urile pomenite sunt trecute ziua și ora programată pentru interviul fiecăruia dintre acei candidați care nu au fost declarați, deja, respinși:
TABEL
privind rezultatul selecţiei dosarelor
depuse de către candidaţi pentru Consiliul de Administraţie al
SC DOMENIUL PUBLIC TURDA SA
Nr. crt |
Numele si prenumele |
Rezultatul selecţiei |
Motivul respingerii |
Programare interviu |
BARTALIS ROZALIA |
Respins |
Studiile absolvite nu corespund cerinţelor specifice |
|
|
BICHIS SORIN VIOREL |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 9,00 |
|
COJAN ROBERT FILIP |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 9,20 |
|
COSTEA CONSTANTIN |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 9,40 |
|
HADA GABRIELA |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 10,00 |
|
HANC SEBASTIAN LUCIAN |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
ILCU ANGELA ANA |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
LAZAR NICOLAE |
Respins |
Documente depuse pentru justificarea exeperienţei manageriale sunt irelevante |
|
|
LUCA DINU MARCEL |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 10,20 |
|
MURESAN VALER |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 10,40 |
|
NECHITA RADU |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 11,00 |
|
OARGA VLADIMIR IOAN |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 11,20 |
|
OLTEAN AUGUSTIN CORNEL |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 11,40 |
|
PINTEA VASILE STELIAN |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 12,00 |
|
POGACEAN FEMITA |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 12,20 |
|
POPA DANA |
Admis |
|
Marţi. 3 iunie, ora 12,40 |
|
SIPOS ARPAD |
Respins |
Studiile absolvite nu corespund cerinţelor specifice |
|
|
ŞANDOR DANA ANEMARI |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
ŢAGOREAN IULIU MIREL |
Respins |
Studiile absolvite nu corespund cerinţelor specifice |
|
Candidaţii declaraţi admişi se vor prezenta, conform programării din tabel, pentru susţinerea interviului la Primăria Municipiului Turda, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr.28, Sala de protocol.
Preşedinte comisie
Florin BUGNAR
TABEL
privind rezultatul selecţiei dosarelor
depuse de către candidaţi pentru Consiliul de Administraţie al
SC TURDA SALINA DURGĂU SA
Nr. crt |
Numele si prenumele |
Rezultatul selecţiei |
Motivul respingerii |
Programare interviu |
APAHIDEAN DORIN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 9,00 |
|
BACIU MARIA SIMONA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 9,20 |
|
BICHIS SORIN VIOREL |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 9,40 |
|
BÎNDEAN MELANIA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 10,00 |
|
BURCIU CRISTINA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 10,20 |
|
CRISAN RADU COSMIN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 10,40 |
|
CULCUS MARINEL |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 11,00 |
|
FĂGĂDAR CORINA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 11,20 |
|
FARCAS TRAIAN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 11,40 |
|
FELEZEU CALIN VALENTIN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 12,00 |
|
FLOREA GHEORGHE SORIN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 12,20 |
|
HUSAR AXENTE |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 12,40 |
|
IANCHIS GHETE IULIA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 13,00 |
|
ILCU ANGELA ANA |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
LUCA DINU MARCEL |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 14,00 |
|
MATEI CRISTIAN OCTAVIAN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 14,20 |
|
MORAR ANDREEA VERONICA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 14,40 |
|
MORAR OLGA ELENA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 15,00 |
|
NICULESCU IOAN |
Respins |
Studiile absolvite nu corespund cerinţelor specifice |
|
|
OLTEAN AUGUSTIN CORNEL |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 15,20 |
|
ROBU ALINA MARIA |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
RUS VIRGINIA RODICA |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 15,40 |
|
SABĂU IOAN SORIN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 16,00 |
|
SZEKELY ISTVAN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 16,20 |
|
SFÎRLEA IOAN |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 16,40 |
|
ŞANDOR DANA ANEMARI |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
TOPÂRCEANU IOAN RADU |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 17,00 |
|
TOT VASILE SIMION |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 17,20 |
|
ŢERMURE ALEXANDRU |
Respins |
Lipsă documente pentru justificare exeperienţa managerială |
|
|
ZAHAN IOAN DANUT |
Admis |
|
Luni, 2 iunie, ora 17,40 |
Candidaţii declaraţi admişi se vor prezenta, conform programării din tabel, pentru susţinerea interviului la Primăria Municipiului Turda, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, Sala de protocol.
Preşedinte comisie
Florin BUGNAR
Comisia a stabilit un punctaj pe care fiecare candidat va trebui să îl atingă, în urma interviului, în caz contrar urmând să fie respins. Contestațiilevor fi analizate și soluționate de aceeași comisie, urmând ca, apoi, nemulțumiții să apeleze la instanțele de judecată, în condițiile legii, pentru că legislația dă criteriile și procedura de selecția a membrilor Consiliilor de Administrație.
Chiar dacă prin Hotărâre a Consiliului Local Turda, numărul de membri pentru cele două Consilii de Administrație a fost stabilit, în cazul ambelor societăți, la nouă, numărul de candidați declarați admiși de către Comisia de selecție în vederea aplicării OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice condusă de Florin Bugnar ar putea fi mai mic sau chiar mai mare decât 9.
Marți, 3 iunie 2014, ar urma ca și interviurile să fie încheiate și atunci se vor putea ști care dintre candidați au rămas în cursă pentru un post de membru al Consiliilor de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA și SC Domeniul Public Turda SA. Cei rămași vor fi propuși Consiliului Local, care va emite o hotărâre cu cei pe care îi va numi, în urma procesului de selecție, în funcțiile de administratori ai celor două societăți subordonate Consiliului Local Turda.