Joi, 4 octombrie, a debutat la Turda cel de-al XIV-lea Simpozion de Speleoterapie, organizat de Salina Durgău, sub egida Uniunii Internaționale de Speologie. Deschiderea lucrărilor a fost găzduită începând cu ora 10 de Sala Marea Primăriei municipiului Turda, la eveniment participând câțiva dintre cei mai importanți participanți la
simpozion alături de oficialitățile locale, în frunte cu primarul Tudor Ștefănie și viceprimarul Lucian Nemeș, și de organizatori.
Pentru a realiza cât de aleasă este participarea la evenimentul găzduit de Turda, pentru a doua oară consecutiv, ajunge să arunci o privire pe componența comitetului de onoare sau pe cel de organizare.
Iată componența comitetului de onoare: ec. Tudor Ştefănie, primarul municipiului Turda, prof. dr. Nicolae Teleki, membru corespondent al Academia Oamenilor de Știință din România, dr. med. Ioan Ieţcu, membru corespondent al Academia Oamenilor de Știință din România, ECOMED, Suceava, prof., med. dr. Pavel P. Gorbenko, Manager, Institutul Național de Calitate a Vieții și Sănătății, St. Petersburg, (Rusia), ing. Gabriel Muraru, director general al Companiei Naționale a Sării SALROM, ing. Viorel Lascu, președinte al Uniunii Balcanice de Speologie și, nu în ultimul rând, ing. Octavian Arsene, director în Ministerul Turismului și Dezvoltării Regionale.
În componența Comitetului de Organizare din partea Comisiei Permanente de Speleoterapie al Uniunii Internaționale de Speologie regăsim adevărate somități din acest domeniu. Pentru specialiști, am păstrat titlurile fiecărui component al acestui comitet așa cum sunt ele cunoscute pe plan mondial: MD, MUDr. Pavel Slavik (Cehia), președintele Comisiei de Speleoterapie din cadrul Uniunii Internaționale de Speologie (UIS), afiliată UNESCO, M.S.R.II, BDr., Ph.Dr. Iuri Simionca, - vicepreședinte al Comisiei Permanente de Speleoterapie din cadrul UIS, Institutul Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie, București, MD, Ph.D. Jaroslav Chonka, vicepreședinte al Comisiei Permanente de Speleoterapie din cadrul UIS, director general al Spitalului republican de Alergologie, Solotvino, Ucraina și, nu cel din urmă, Dr. Eng. Rudolf Pavuza, vicepreședinte al Comisiei Permanente de Speleoterapie din cadrul UIS, de la Departamentul de Peșteri și Formațiuni Carstice din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Viena (Austria).
Dar, pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului, să amintim și comitetul de organizare al celei de-a XV-a ediții a Simpozionului de Speleoterapie: Președinte: M.S.R.II, B.D, Ph.D, Iuri Simionca, Institutul Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie, București, vicepreședinte: dr. ing. Ovidiu Mera, director general al S.C. TURDA SALINA DURGĂU S.A., Turda, secretar: PhD, Mihail Hoteteu, Institutul Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie, București, și membri: ing. Nicolae Grudnicki, director de producție,
Compania Națională a Sării SALROM, ing. Szeprodi Zoltan, director tehnic, Compania Națională a Sării SALROM și director al Minei de Sare de la Praid, ing. Radu Ene, director în cadrul Direcției de Turism din cadrul Companiei Naționale a Sării SALROM,dr. Horia Lăzărescu, director al Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie București, lector univ.,PhD. Nicoleta Sanda Brișan, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, SR III, PhD biol. Constantin Munteanu, secretar general al Asociaţiei Române de Balneologie, SR III, Eng. Lucian Gheorghe Mirescu, Institutul Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie, București
SR II, Geol. Georgeta Maiorescu, Institutul Național de cercetare – dezvoltare în turism și, nu în ultimul rând, As.R., Iulia Bunescu, de la același Institut Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie, București.
La ceremonia de deschidere, primul care a vorbit a fost reprezentantul gazdelor, primarul Tudor Ștefănie care le-a urat bune venit atât membrilor delegațiilor străine cât și celor din țară, felicitându-l totodată pe directorul Salinei Durgău Turda, dr. ing. Ovidiu Mera pentru că a reușit să organizeze o nou ediție a simpozionului internațional, tot la Turda. ”Pentru noi este o onoare să vă avem alături de noi și pentru faptul că, după eforturi destul de mari, obiectivul turistic reprezentat de Salina Turda a devenit unul foarte important între cele de acest gen din România și poate și din Europa. Sper să reușiți să vedeți cât mai multe lucruri despre Turda pentru că acest oraș are, cred eu, multe de oferit. Pe lângă evenimentele culturale sau profesionale care se organizează aici, avem și o bogăție naturală de invidiat și, în același timp una culturală pentru că această localitate este una dintre cele mai vechi atestată documentar din România”, le-a spus primarul turdean Tudor Ștefănie celor prezenți la ceremonia de deschidere.
A urmat doctorul Pavel Slavik, președintele Comisiei de Speleoterapie din cadrul Uniunii Internaționale de Speologie. Acesta s-a adresat participanților cu un salut călduros de bun venit: ”Mă bucur că, după reușita ediție de anul trecut de la Turda, vă văd din nou aici, prietenii mei, pentru două zile de lucru. Cel mai bun prieten al meu, Iuri Simionca a organizat acest simpozion la cel mai înalt nivel”, a spus președintele Slavik.
Au mai vorbit apoi doctorii Jaroslav Chonka, vicepreședintele Comisiei de Speleoterapie, Pavel Gorbenko, de la Institutul Național de Calitate a Vieții și Sănătății, St. Petersburg și bineînțeles, Iuri Simionca, după care reprezentantul gazdelor dar și al organizatorilor, Ovidiu Mera, a declarat deschise lucrările ediției cu numărul 15 a Simpozionului Internațional de Speleoterapie.