Municipiul Turda, reprezentat prin Primar Tudor Ştefănie, acţionar unic al SC Turda Salina Durgău SA, în urma unor articole de presă care subliniau apariţia unor modificări esenţiale în ceea ce priveşte componenţa organelor de conducere ale societăţii, modificări legate de aşa zisa reuşită a demersurilor domnului Tot Vasile Simion, face urmatoarele precizari :
Conţinutul articolelor este unul profund denaturat faţă de realităţile existente înscrise în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Demersurile jurnalistice împreună cu demersurile domnului Tot Vasile Simion deşi converg spre acelaşi rezultat, dezinformarea publică şi denigrarea noului consiliu de administraţie, reprezintă o dovadă de iresponsabilitate şi de respect faţă de autorităţile locale şi faţă de instituţiile care, până în prezent, au confirmat legitimitatea noii conduceri.
Pentru a întări cele afirmate de către noi şi pentru că realitatea a fost în mod vădit deformată, în vederea informării corecte, aducem ca argumente cele mai noi dovezi emise de Registrul Comerţului: certificat constatator nr. 56.787/03.10.2014, extras din documentul Furnizare informaţii extinse emis de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, nr.56.784/03.10.2014. Acest din urmă document, deşi confirmă existenţa unui înscris, înregistrat cu nr. de intrare 56.017/30.09.2014, având obiect Solicitare radiere conform art. 25 din LRC (cererea fiind adresată Tribunalului Cluj) nu a produs până în prezent nici un efect asupra componenţei organelor de conducere.
În final, am dori să întrebăm jurnaliştii locali pe ce dovezi şi pe ce înscrisuri s-au bazat atunci când au redactat articolele?
Considerăm reprobabile poziţiile exprimate de organele de media referitoare la situaţia conducerii societăţii, de aceea le solicităm să-şi reevalueze concluziile şi să-şi ceară scuze în mod public faţă de modul în care au abordat problematica consiliului de administraţie.
Primar,
Tudor Ştefănie