24
Dum, Noi
4 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

buget-salina-2015-1Bugetul Salinei Turda a trecut prin Consiliul local însă nu toți consilierii au fost de acord cu acest document. Au existat și abțineri și chiar voturi împotrivă.

În comisiile de specialitate s-a văzut mai clar că PSD a bătut palma cu PNL-ul pentru a face să treacă acest buget. În Comisia 1, dintre cei cinci componenți, doi s-au abținut, Sorin Bichiș și Lucian Nemeș. Dacă s-ar fi abținut și pesedistul Emil Molnar, ar fi fost un proiect de buget agreat numai și numai de PNL (partid care deține majoritatea și în Consiliul de Administrație al S Turda Salina Durgău SA), ceilalți doi componenți ai comisiei de buget-finanțe fiind peneliștii Cristian Felezeu și Lucian Cordiș.

 

Bichiș: ”Am zis, împreună cu dl. primar că nu mai acceptăm bugete cu pierderi”

buget-salina-2015-4Unul dintre cei care au criticat în plenul ședinței bugetul SC Turda Salina Durgău SA a fost consilierul local independent Sorin Bichiș. Acesta a rostit, în plenul ședinței de consiliu desfășurată joi, 29 ianuarie: ”Văzând acest proiect de buget al Salinei, de venituri şi cheltuieli, îmi aduc aminte că în şedinţa din septembrie 2014, l-am avut aici pe domnul fost director Tot pe care l-am interpelat. Am constatat atunci că proiectul de buget pe 2014 era prevăzut de la început cu pierderi pe trimestrul I şi trimestrul II. Atunci am zis, chiar prin vocea domnului primar, că nu vom mai accepta aşa ceva, să votăm proiecte de buget ale acestor societăţi cu pierderi planificate. Văd că se întâmplă şi în acest proiect de buget al Salinei pe 2015. Mai mult, am constatat că Salina își propune pentru 2015 să realizeze profit, ceea ce este un lucru foarte bun, doar că creşterea pe care o preconizează este de 3% faţă de profitul realizat pe 2014 în sumă brută de 1.083 mii lei, deci 10 miliarde în brut”, a arătat Bichiș, la un moment dat candidat și el pentru un post în Consiliul de Administrație al SC Turda Salina Durgău SA.

Primul care i-a răspuns fostului coleg de partid a fost primarul Tudor Ștefănie: ”Această societate are câteva obiective de investiţii pe care trebuie să le realizeze obligatoriu din activitatea de bază cu completări din alte surse, respectiv finalizarea hotelului până la sfârşitul lunii august şi realizarea parcării de la salină până la începutul sezonului plus alte cheltuieli. Deci, în paralel, se merge şi pe dezvoltare şi, în acelaşi timp se merge şi pe cheltuielile de bază. Ar fi bine să nu fie pierderi. Eu m-aş bucura să fie aşa. Dacă am citi exact ce am spus eu, vă citesc fraza ca să fiu bine înţeles: buget cu pierderi pentru 2015 vă asigur că nu o să-l mai voteze nimeni. Am fost păcăliţi în luna mai, buget cu pierderi planificate nu o să se mai voteze”.

Directorul SC TSD SA, Simona Baciu a încercat să răspundă consilierului local:”S-a pus în discuţie pierderea din trimestrul I şi trimestrul II ale societăţii. Noi în acest moment am reuşit să realizăm împreună cu serviciul financiar un buget de venituri şi cheltuieli raportat la realizările din 2013 şi 2014. Să vin în faţa dumneavoastră cu un buget care să nu fie raportat la realizările din cei doi ani consider că ar fi fost un buget nerealist, dar dacă veţi observa pierderea acestea se realizează în trimestrul I, în trimestrul II în diferenţele pe cifre veţi vedea că intrăm deja pe profit pentru că se recuperează pierderea din trimestrul I. Dacă povestim de o pierdere concretă, aceasta se raportează în trimestrul I, trimestrul care, spre deosebire de anul trecut nu aveam Centrul Spa funcţional, ori în acest moment aşa cum se ştie Centrul spa funcţionează în pierdere până definitivăm investiţia la hotel, şi, de asemenea, în primul trimestru suntem afectaţi de plata impozitelor către bugetul local, e vorba de cele  200.000 de lei care constituie impozite pe clădiri, sume care nu se vor regăsi în restul trimestrelor şi pe care intenţionăm să le plătim în primul trimestru pentru a ne încadra în textele de lege”, lămurește directorul Simona Baciu, avocat de meserie.

Bugetul de venituri și cheltuieli întocmit de conducerea societății și aprobat de consilieri prevede un rezultat brut (profit/pierdere) de 1083 mii lei la finalul acestui an. Pe trimestre însă, se prevede -959 mii lei pe primul, - 730 000 lei, la încheierea celui de-al doilea, pentru ca pe plus să ajungă abia la finalul trimestrului II, cu 1 153 000 lei iar al patrulea urmând să se încheie cu mai puțin, respectiv 1083 mii lei.

 

buget-salina-2015-2”Pentru unii mumă, pentru ații ciumă”

Consilierul local UDMR  Csep Leyla a lăudat actuala conducere, pusă în funcție cu sprijinul UDMR (câteva minute mai târziu a criticat-o pe cea de la Domeniul Public, unde UDMR nu are nici un membru): ”Eu aş vrea să o felicit pe doamna director pentru activitatea depusă la Salina Turda şi specific că aşa notă de fundamentare cum avem acum şi aşa raport încă nu am primit de la Salina Turda. Ţinând cont de faptul că suntem conştienţi cu toţii că sunt dificultăţi în a menţine nişte activităţi conexe cum este şi Bazinul de înot, Centrul Spa, care ştim bine că funcţionează în pierderi şi totuşi se depun eforturi maxime de a păstra aceste activităţi în beneficiul populaţiei Turzii”, a spus udemerista.

 

Prin bugetul pe 2015, profitul crește cu 3 % iar salariul directorului cu 38 %

Sorin Bichiș a continuat arătând și majorări ”strigătoare la cer” ale salariului directorului și membrilor Consiliului de Administrație, în timp ce salariile angajaților rămân la același nivel. Reducerile se fac din alte părți, nu din veniturile celor aflați în acest moment la conducerea ”Perlei Turismului Turdean”. ”În acelaşi timp, Consiliul de Administraţie pe care noi l-am votat şi l-am primenit în cadrul acestei societăţi are o creştere a indemnizaţiei pe anul 2015 de 47,83%, respectiv 102.000 lei, un miliard douăzeci de milioane, pentru cei opt membri ai CA care iau indemnizaţie, exceptând directorul. Mi se pare foarte mult o creştere de 47,83%. Deasemenea directorul general are o creştere a salariului de 38,46%. Dacă aş fi regăsit acest lucru şi în creşterea profitului 2015 faţă de 2014 cu aceeaşi cifră aş fi fost de acord, însă cum v-am spus 3% creştere de profit la salariul managerului cu 39%... Din cifrele prezentate aici rezultă că managerul de la Salina Turda are un salariu brut de 9.000 de lei pe lună, dacă nu este aşa este în sală, să mă contrazică, eu văd cifrele aici”, a cerut independentul Sorin Bichiș.

Înainte de a reda poziția actualului director al Societății Turda Salina Durgău SA vizavi de cele afirmate de consilierul Bichiș, să precizăm că, după ce anul trecut cei care conduc în acest moment Salina acuzau fosta conducere de cheltuirea prea multor bani pentru deplasări, mai ales externe, iată că bugetul pe 2015 prevede creșterea acestui gen de cheltuieli cu aproape 60 %. Apoi, așa cum spunea și Bichiș, bugetul Salinei prevede la  capitolul ”Cheltuieli aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete” creșteri cu 70 %. La o simplă împărțire, reiese că salariul directorului Simona Baciu (care are contract de mandat) este de 9000 lei, cu 2800 lei mai mare decât era cel al fostului director general Vasile Simion Tot. Iar fondul de retribuire pentru consiliul de administrație crește de la 69 000 lei la 102 000 lei. Deși Baciu susține că fiecare membru al CA de la TSD primește lunar 750 lei, conform unei HCL aprobate de Consiliul local Turda, sumele prevăzute în buget ne arată și altceva. În afara acelor indemnizații mai există, în Hotărârea nr. 31 a Consiliului de Administrație din 12.06.2014 următoarea prevedere, la art. 4 ca ”Se stabilește că membrii CA al TSD au dreptul, pe lângă indemnizația lunară să li se deconteze cheltuieli de deplasare, de cazare precum și orice cheltuieli făcute în exercitarea funcției în interesul societății. Art. 5, vine și le dă mai mulți bani membrilor CA: ”Se stabilește ca membrii CA al SC TSD SA au dreptul, pe lângă remunerația fixă lunară netă de 750 lei/lună la o remunerație suplimentară maximă, netă, fixă, de 750 lei pe lună, în situația în care face parte și participă la ședințele comitetului de nominalizare și remunerare, a comitetului de audit, a oricăror alte comitete sau comisii consultative ale Consiliului de Administrație al SC TSD SA, în cazul în care membrul consiliului va fi desemnat ca membru în aceste organe de către CA”. Pentru aceste remunerații sunt prevăzute la buget 30 000 de lei pentru anul 2015.

buget-salina-2015-3Simona Baciu a explicat: ”În ceea ce priveşte salariile membrilor Consiliului de Administraţie, noi am cuprins aceste salarii raportat la indemnizaţiile stabilite prin hotărâre de Consiliu local. Eu nu pot să cuprind aceste indemnizaţii în alţi termeni contractuali decât cei din contractul de mandat şi indemnizaţia stabilită în Consiliul local. În acest an sunt 8 membri în CA care iau indemnizaţie, eu în calitate de director general nu iau această indemnizaţie şi sumele se găsesc în buget raportat strict la cele cuprinse în contractul de mandat. În ceea ce priveşte salariul directorului general acesta este prevăzut prin hotărârea CA, veniturile directorului general sunt mai mici decât veniturile directorului general de anul trecut doar că acele venituri erau disimulate şi sub forma acelui contract de muncă de care dumneavoastră aţi tot auzit. Practic nu le găsiţi ca indemnizaţia directorului general ci intră în cheltuielile cu contractele de muncă”, a spus Baciu.

 

Salariul Simonei Baciu încalcă limita maximă calculată conform modificării OUG 109/2011

Trebuie să arătăm aici că, indemnizația lunară de 9000 lei a directorului general al TSD, Simona Baciu, încalcă limita maximă calculată conform modificării OUG 109/2011, publicată în Anexa 2 pe pagina Ministerului Finanțelor Publice la adresa http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=detalii&id=44688, în josul paginii. Acolo se precizează: ”Pentru a introduce o abordare unitară în politica de salarizare a companiilor de stat, în conformitate cu bunele practici internaţionale, Guvernul a aprobat modificarea OUG 109/2011 introducând limite maxime pentru remuneraţia brută fixă ce se acordă managerilor, la nivelul a 6 salarii medii brute pe ramură. Această plafonare va elimina riscul unor derapaje în politica salarială a companiilor de stat, risc sesizat în urma analizei proiectelor de BVC-uri pentru 2013.”

Revenind la anexa 2, la ”Alte activități de servicii”, unde foarte probabil se încadrează activitatea Salinei Turda,  limita maximă conform modificării OUG 109 este de 6221 lei lunar sau 1382 euro.

Tot pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice se precizează: ”Referitor la indemnizaţiile managerilor (director general/preşedinte) din companiile de stat menţionăm următoarele:

Pentru implementarea OUG 109/2011 toate companiile de stat trebuie să introducă managementul privat. Acest proces a început în 2012, a continuat în prima parte a anului 2013 şi se derulează în continuare.

Până la implementarea OUG 109/2011 salariile managerilor erau limitate la nivelul salariului unui secretar de stat. După implementarea OUG 109/2011, salariile managerilor sunt stabilite pe baza recomandărilor companiilor private de recrutare, şi aprobate de Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) sau, după caz, Consiliile de Administraţie (CA) ale Regiilor Autonome. Ministerul Finanţelor Publice avizează proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli (BVC) pentru 157 de operatori economici la care statul este acţionar majoritar care se aprobă ulterior prin Hotărâre de Guvern sau Ordin comun al ministerelor implicate. Datele prezentate public în ultimele zile privind salarizarea sunt cele transmise de către conducerile companiilor şi incluse în propunerile de BVC.”

 

Centrul Spa și Bazinul de înot, pietre de moară legate de piciorul Salinei

Pe de altă parte directorul TSD, Simona Baciu a vorbit și despre greutățile financiare care trag societatea înapoi: ”Povestim de un buget preconizat şi noi ar trebui să ne raportăm la cele realizate în 2013 şi în 2014, mai mult în anul acesta Centrul Spa funcţionează 12 luni, anul trecut a funcţionat 6 luni. Acest lucru se vede atât în salarii cât şi în costurile de întreţinere ale societăţii. Urmează să finalizăm şi voi face tot ce îmi stă în putinţă să se finalizeze în cursul acestui an hotelul pentru că în felul acesta vom putea face ca tot ansamblul de acolo, hotel cu bază de tratament şi centru Spa , să fie pe profit, altfel, din punct de vedere managerial continuăm să mergem într-o pierdere care nu este benefică societăţii şi pe care o putem regla din această investiţie”.

Pin It