21
Joi, Noi
5 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Turdenii de orice vârstă pot intra gratuit în Salina Durgău Turda, de zilele orașului. Directorul general al SC Salina Durgău Turda SA spune că va pune în aplicare hotărârea Consiliului local inițiată de consilierul PSD Cristian Matei și amendată de Sorin Bichiș și Lucian Nemeș, care au venit cu propunerea legată de gratuitatea de Zilele municipiului Turda, însă continuă să aibă rezerve față de implementarea unui astfel de mod de lucru.

”Este o vorbă: dacă-i ordin, cu plăcere. Practic, rolul nostru, al celor care suntem aici este să găsim soluții pentru a pune în aplicare ceea ce gândește acționarul prin forurile pe care le are: cel  legislativ și cel executiv. Desigur că nu trebuie să facem abstracție că noi derulăm o activitate comercială și scopul  declarat al unei  o societăți  înființată în baza legii nr. 31 este acela de a obține profit. Profit pe care dorim să-l investim tot timpul în dezvoltarea turismului la nivelul Turzii”, a declarat Ovidiu Mera, directorul general al Salinei Durgău Turda.

În timp ce dădea ordine celor care lucrează la Salină pentru organizarea și pregătirea pentru Zilele Turzii a așteptării turdenilor în Salină, Ovidiu Mera s-a reîntors cu discursul la cele două hotărâri ale Consiliului local ce vizează acordarea de gratuități la intrarea în Salină, una tuturor turdenilor ( a doua zi de miercuri din lună, de zilele orașului și cândva în ianuarie, de aniversarea inaugurării acestui obiectiv turistic) iar cealaltă celor care suferă de afecțiuni respiratorii.

Directorul Salinei Durgău Turda a spus, referindu-se la ce-a de-a doua:  ”Dintre cele două hotărâri, una nu este de actualitate și nu este aplicabilă. Aceasta pentru că, în momentul de față, Salina Turda și societatea care o administrează nu derulează activități de terapie. Activitățile terapeutice se derulează în prezența unui medic și în urma obținerii autorizației de funcționare din partea ministerului Sănătății. Este o problemă de perspectivă și evident că, în momentul în care vor fi finalizate toate demersurile și vom avea autorizarea, o să încercăm să punem în operă și această hotărâre”, a promis Ovidiu Mera.

Referitor la cealaltă HCL, directorul Salinei spune că nu este o problemă să permită accesul gratuit în salină a turdenilor ci problema este legată de organizarea în așa fel încât să eliminăm pe cât se poate riscurile și să facem c activitatea să se deruleze în mod civilizat iar vizitarea Salinei să poată fi făcută fluent, fără aglomerație.

Salina are un număr limită de turiști pe care îi poate primi, susține Ovidiu Mera, și este indicat ca această limită să nu fie depășită. ”Dacă va fi un aflux turistic atât de mare încât la un moment dat să se creeze aglomerație ne vom organiza și-i vom ruga pe cei care vor să intre să aștepte puține pentru ca accesul în subteran să se poată face în condiții optime. Sperăm să găsim înțelegere atât din partea turdenilor cât și din partea celor care vin din alte părți și care nu beneficiază de această gratuitate. Nu cerem decât înțelegere dacă va fi cazul, ne vom strădui să mulțumim pe toată lumea ”, a mai precizat Mera.

Cetățenii turdeni pot intra gratuit în Salina Durgău Turda, de Zilele municipiului Turda, cu buletinul sau cartea de identitate care să ateste că are domiciliul în acest oraș iar copii pot intra doar cu părinții.

Pin It