24
Dum, Noi
4 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La reunirea lotului medaliatei cu bronz în ediția precedentă de campionat, Potaissa Turda, a fost prezent, ca și anul trecut, exact în aceeași zi, 14 iunie, primarul turdean Cristian Matei, cel care a ales să sprijine, alături de colegii săi din coaliția aflată la putere pe plan local, mișcarea handbalistică, în ciuda costurilor mari (însă mai mici decât cele de la cluburile similare din țară).

Pe noua suprafață de joc, montată în urmă cu câteva săptămâni, Cristian Matei le-a vorbit jucătorilor, cu gândul de a-i mobiliza spre performanțe și mai înalte decât cele atinse sezonul trecut, cel mai bun din istoria echipei turdene.

„Se împlinește exact un an de când am venit ca primar să vorbesc cu voi, am avut o discuție cu voi și v-am spus că începem un nou proiect și handbalul continuă la Turda. Poate așa a vrut Dumnezeu, să fie această coincidență. Uite că proiectul nostru a mers foarte bine, ați avut cel mai bun an handbalistic, vă felicit pe voi și conducerea clubului. Ați reușit niște performanțe deosebite pentru municipiul Turda dar noi suntem ambițioși, toți, și să dea Dumnezeu să reușim performanțe și mai și în sezonul care urmează. Eu sunt optimist, voi sunteți refăcuți și sper că vom face performanțe în continuare.

Eu vă felicit încă o dată și cred că v-am creat cele mai bune condiții pentru a desfășura activitatea și, pe măsură ce apar alte probleme încercăm să ne mobilizăm și să vă oferim tot ce se poate ca să meargă treaba bine. Mult succes!”, le-a spus primarul Cristian Matei handbaliștilor și staff-ului tehnic.

Dacă băieții au trecut la activitățile de pregătire planificate de antrenorul Horațiu Gal, beneficiind și de prezența unor specialiști în kinetoterapie, președintele Flaviu Sâsâeac a susținut o conferință de presă, al cărei invitat a fost primarul Cristian Matei, ca reprezentant al principalului finanțator al echipei, municipalitatea turdeană.

Acesta din urmă a reiterat continua sa preocupare, alături de conducerea AHC Potaissa Turda, de a atrage lângă echipă mai mulți sponsori, cu creșterea sumelor care vin din domeniul privat. „Am reușit, la un an de la începerea proiectului nostru,  când existau opt sponsori cu o sumă totală de vreo 220 mii lei, să avem azi, de aproape opt ori mai mulți investitori lângă echipă, 22 de sponsori, iar sumele de trei ori mai mari. Vom  continua această acțiune a noastră de externalizare, ca să spun așa, pentru Consiliul local s sumelor care vor fi accesibile. Nu scădem ritmul cu Consiliul local deoarece toată lumea și-a dat seama că accederea într-o cupă europeană presupune efort financiar deosebit, am observat acest lucru, drept dovadă am cerut Consiliului local suplimentarea sumelor de bani alocate în anul 2017 pentru desfășurarea finalei pe care am avut-o la Cluj și la Lisabona. A fost o finală de vis, o ținem minte cu toții, atmosferă de vis la Cluj, unde noi, Turda, am reușit să strângem 3000 de oameni, de aceea facem eforturi pentru a realiza cât de repede ceea ce ne-am propus, Sala Polivalentă. Ceea ce nu este ușor, trebuie alocați bani mulți, dar facem toate diligențele pentru a obține acești bani iar în final să avem ceea ce am promis. Sumele pe care le-a obținut din sponsorizările private în acest moment cred că asigură un cadru propice pentru ca echipa să rămână la standardele care și le-a propus și nu numai”, a susținut primarul turdean.

Intuind că una din întrebările jurnaliștilor va viza, evident, obiectivele propuse de Potaissa Turda pentru sezonul 2017 - după un sezon nebun în care turdenii au jucat finala CUpei CHallenge, au terminat campionatul intern pe locul trei și au jucat FInal Four-ul CUpei ROmâniei - președintele Sâsâeac a spus: „Unul din gândurile pentru noul sezon este de a încerca să ajungem, din nou, în finala Cupei Challenge, unde suntem angrenați. Totodată, referitor la obiectivele pentru noul sezon, ne dorim calificarea în Play Off, celelalte echipe s-au întărit foarte tare. Facilitățile legislative promovate au ajutat foarte mult pe adversarii noștri, s-a permis finanțarea cu până la 5 % din bugetul local al Unităților Administrativ Teritoriale pentru sport, iar unitățile mari, precum Timișoara, Iași, București, Constanța și alți adversari ai noștri care sunt din astfel de localități mari au posibilitatea de a accesa sume mult mai mari decât avem noi. Cu toate acestea, ambiția și dorința noastră de a atinge un obiectiv măreț și în noul sezon, acela de a ne califica în Play Off și apoi de a urca cât mai sus posibil între primele opt, este, consider eu, realizabil. Avem o echipă foarte frumoasă aici la Turda, o adevărată familie, un colectiv foarte unit. Nu suntem ca alții câte trei-patru pe post, suntem câte doi, iar acest grup se completează foarte frumos cu ceea ce am crescut noi în pepiniera noastră. O treime din jucători sunt crescuți în Turda, de către Turda și sunt turdeni, ceea ce consfințește succesul proiectului nostru handbalistic pe care l-am promovat încă de la începutul Potaissei”, a declarat președintele Potaissei Turda, Flaviu Sâsâeac, care a ținut să sublinieze faptul că sezonul trecut, acasă, echipa turdeană nu s-a înclinat decât în fața echipelor bucureștene care s-au situat, în final, în fața turdenilor în clasament. Sâsâeac a mulțumit primarului turdean, suporterilor, pentru sprijinul acordat sportivilor noștri.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh