Cei de la ACS Potaissa Turda susțin că marea majoritate a accidentărilor handbaliștilor săi din sezonul trecut, la meciurile desfășurate pe teren propriu, s-au produs din cauza suprafeței de joc. Cea veche nu mai corespundea de ani buni, de aici venind și multele accidentări. În vacanța dintre sezoane, suprafața de joc a fost înlocuită, astfel că jucătorii de la Potaissa Turda nu doar că se pot antrena și vor juca pe o suprafață corespunzătoare, prietenoasă cu gleznele, genunchii, încheieturile și ligamentele lor, dar vor putea accede până în finala Cupei Challenge, cu o sală și un teren de joc omologate inclusiv pentru o finală la acest nivel. În plus, pentru omologarea sălii de către Federația Europeană de Handbal, terenul de joc trebuie să conțină doar linii ale terenului de handbal, nu și pentru alte sporturi de sală.
Președintele AHC Potaissa Turda, Flaviu Sâsâeac, ne explică: „Suprafața nouă de joc este Gerflor, suprafața oficială a Federației Europene de Handbal, chiar sponsor oficial al acestei organizații. Este o suprafață specială cu elasticitatea cerută de normele de sănătate pentru sportivi. Orice fel de suprafață de joc are o limită de vârstă, până la care are niște caracteristici. Normele prevăd o elasticitate minimă de 45 % pentru ca activitățile sportive să se poată desfășura în condiții de sănătate pe aceasta. Vechea suprafață a ajuns la doar 20 % elasticitate, încă de acum doi ani. Majoritatea accidentărilor le-am avut din cauza faptului că nu ne antrenam pe o suprafață corespunzătoare. Genunchii jucătorilor, tendoane, ligamente, toate au avut de suferit din această cauză, de aceea am și avut mulți accidentați”, susține Sâsâeac.
Prezent la reunirea lotului pentru sezonul 2017-2018, primarul Cristian Matei, devenit în ultimul an unul dintre principalii susținători ai echipelor de handbal ale AHC Potaissa Turda, a declarat: „Sunt plăcut impresionat de ce am găsit aici, noua suprafață de jos, important este că vă va ajuta în competițiile pe care le veți avea. Am reușit să avizăm niște sume pentru repararea acoperișului, pentru această suprafață de joc și pentru vestiarele voastre și partea de sus, parchet, etc. Am vrut să renovăm toate aceste lucruri până când va începe construcția sălii polivalente, sau până când se va finaliza construcția, care la acest moment, atât pot să vă spun, că este în promovarea pentru finanțare la comisia tehnico-economică. (...)Ar trebui să vedem ce se poate face ca să suplinim lipsa unor jucători, de multe ori accidentați sau indisponibili. Pentru a evita o serie de accidente am fost informat de președintele clubului, chiar înainte de acest an de mandat, că nu este bună suprafața de joc, că ar trebui renovată. Totdeauna se punea problema fondurilor care se alocă pentru acest lucru. Ei, uite că am reușit să rezolvăm și acest lucru. Suprafața de joc este deosebită, iar micile neajunsuri care mai sus, că mai plouă, se rezolvă și problema acoperișului, așa că spun că suntem pe un trend bun și nu facem toate eforturile înainte și luptăm pentru ca acest brand să nu se piardă”, a dat asigurări primarul turdean.
Pentru că au apărut tot felul de zvonuri, președintele Flaviu Sâsâeac a ținut să precizeze: „Faptul că această suprafață de joc este suprafața oficială a federației Europene de Handbal, fondurile alocate de către Consiliul local la inițiativa domnului primar pentru finala Cupei Challenge s-au ridicat la două treimi din suma alocată de 250.000 de lei, cu costul acestei suprafețe. Au fost voci care spuneau că am cumpărat o suprafață pentru Cluj, nu este adevărat, suprafața ne-a fost montată direct aici, la Turda. La Cluj, societatea care ne-a oferit contractul cu suprafața de joc ne-a oferit una cu titlu de împrumut, strict pentru finală, iar cea nouă au montat-o direct la Turda pentru a rămâne în beneficiul acestei echipe, astfel că și anul viitor, datorită cerințelor FEH, raportate la liniile și forma suprafețe, să jucăm toate meciurile până la finală, la Turda, în Cupa Challenge”, a subliniat acesta.
Din cei 250 de mii de lei alocați suplimentar, de la bugetul local, față de cotizația stabilită inițial, 160.272 lei a costat noua suprafață de joc. S-a optat pentru cumpărarea suprafeței de joc întrucât, chiar și la o socoteală sumară, cheltuielile cu închirierea unei suprafețe ar fi fost mult mai mari.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.