22
Vi, Noi
5 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Consiliul Județean va hotărî, în cadrul ședinței din 29 martie 2018, care sunt entitățile care vor primi finanțare din în baza Legii nr 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general nr. 350/2005.

Printre acestea se numără și câteva entități sportive din Turda și Câmpia Turzii, cărora Consiliul Județean le va aloca sume de bani. Le puteți vedea în tabelul alăturat, cu sumele aprobate de comisia de specialitate, în mii de lei. Sportivii din Turda vor primi 115.000 de lei, iar cei din Câmpia Turzii - 43.000 de lei,  dintr-un total alocat pe județ de 1.200.000 de lei. Credeți că este echitabil?

Cei mai mulți bani la sport au fost alocați Asociației Club Sportiv U BT Cluj, pentru proiectul ”Promovarea sportului de performanță” 140.000 lei, urmează Clubul Sportiv Politehnica Cluj și Clubul Sportiv Universitatea, cu câte  un proiect având aceeași denumire (!), fiecare cu suma de 100.000 lei, la fel ca și Clubul de Fotbal Feminin Olimpia Universitatea Tehnică, pentru proiectul „Susținerea tinerelor sportive de a practica fotbalul feminin”.

Dintre cluburile din afara reședinței de județ, cea mai mare sumă a fost aprobată de comisii celor de la AHC Potaissa Turda, echipa de handbal care evoluează la cel mai înalt nivel în Liga Zimbrilor la handbal masculin, ocupantă a locului doi în clasamentul actual al competiției. La fel mai primește, în județ, CS unirea Dej, echipa de volei masculin aflată pe locul I în Divizia A1.

De remarcat aprobarea finanțării pentru pescarii turdeni de la Asociația PotaissaCrap Club Sportiv, condus de Lucian Papiu, pentru ”Participarea echipei clubului la Finala Campionatului național de pescuit sportiv staționar”.

Comisiile de specialitate, special constituite la nivelul Consiliului Județean Cluj, au încheiat procesul de evaluare și selecție a celor 735 de proiecte depuse de către organizațiile non-profit și de entitățile publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii și cultelor religioase recunoscute în România, precum și din sfera Centenarului Marii Uniri.

Pentru susținerea activităților și programelor sportive, Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an suma de 1.200.000 de lei, suma ce va fi utilizată pentru cele 53 de proiecte, din totalul de 95 depuse, care au îndeplinit toate criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament.

Lista tuturor entităților ale căror inițiative îndeplinesc condițiile cerute pentru acordarea de finanțare și suma propusă a fi alocată fiecărei organizații în parte va fi supusă spre dezbatere în  plenul Consiliului Județean și aprobată prin hotărâre a forului administrativ. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înștiințate atât în scris, cât și în format electronic, în legătură cu aprobarea finanțării programului propus, valoarea finanțării, precum și în ce privește alte aspecte legate de implementarea în condiții corespunzătoare a proiectului.

Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată pe site-ul oficial al instituției (www.cjcluj.ro) la secțiunea Formulare.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh