Crosul caritabil Holcim & Asa Cons România „Alergăm pentru cei care NU pot alerga”, ediția a 2-a, organizat de Asociația Camera de Sus în parteneriat cu Primăria Municipiului Turda a fost un eveniment al comunității, pentru comunitate.
Competiția a adunat la start 362 de participanți în cele 3 probe de alergare (Main 4km, Junior 1km și Walk/Plimbare). În urma evenimentului organizat pentru susținerea sportivilor cu handicap din cadrul Clubului Sportiv al Persoanelor cu Handicap Locomotor „Oameni pentru Oameni” Turda, din taxele de participare și sponsorizări, s-a strâns suma de 5000 lei. Aceasta a fost oferită ca donație către clubul sportiv menționat anterior, așa încât aceștia să poată participa la competițiile de profil din acest an.
Câștigătorii probelor de alergare, pe care îi felicităm încă odată, sunt următorii:
Proba MAIN, masculin: Locul 1 – Timiș Gelu-Viorel (442), Locul 2 – Chețan Cătălin (304), Locul 3 – Feurdean Adrian (199);
Proba MAIN, feminin: Locul 1 – Dobrița Ionela Viorica (194), Locul 2 – Șuteu Monica Georgeta (176), Locul 3 – Moga Ramona Dumitrița (230);
Proba Junior, băieți: Locul 1 – Sămărtinean Julian (239), Locul 2 – Lațco Darius (032), Locul 3 – Marcovici Daniel (203);
Proba Junior, fete: Locul 1 – Misarăș Alicia (271), Locul 2 – Mazăre Carmen (070), Locul 3 – Ionescu Adriana (454).
Mulțumim tuturor partenerilor implicați: Primăria Municipiului Turda, Asociația Oameni pentru Oameni, Asociația The Da Vinci System, Domeniul Public Turda, Prival, STP Turda, Rotaract Turda, Clubul Sportiv Delfinii Turda, Tineri Filadelfia, Tineri Alfa Omega și partenerului de mobilitate Autoworld – Volkswagen.
Mulțumim sponsorilor principali Holcim Turda și ASA Cons România, datorită cărora am putut oferi primilor 100 de participanți tricouri oficiale de concurs și premii celor 12 câștigători. Celor doi sponsori principali li se adaugă și Compania de Apă Arieș, Salina Turda, Școala de Conducere de Auto Pegasus Team și Autoworld – Volkswagen, cărora le suntem recunoscători pentru contribuția adusă cauzei pe care o susținem.
Nu în ultimul rând, vrem să mulțumim reprezentanților mass-media care au participat, tuturor voluntarilor implicați în organizarea acestui cros caritabil și tuturor celor care ați ales să alergați pentru cei care NU pot alerga! Prezența voastră la eveniment a contribuit la acoperirea unei nevoi speciale. Pentru sportivii cu handicap din Turda ați fost niște eroi. Vă mulțumim pentru participare și vă așteptăm anul viitor, cu același entuziasm.
Echipa de organizare
Asociația Camera de Sus Turda
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.