22
Mie, Sep
44 New Articles

Sport/Timp liber
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Simona Halep va participa la Transylvania Open WTA250 în 25-31 octombrie! Fostul numărul 1 mondial, actualmente locul 11 WTA, și-a anunțat programul competițional pentru ultimele luni ale acestui an. Prima competiție la care va partitransylvania opencipa după US Open este BNP Paribas Open - Indian Wells (6-17 octombrie), urmată de Kremlin Cup – Moscova (18-24 octombrie). Următoarea oprire va fi acasă, la Cluj.

Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA250: Ultima dată când am văzut-o pe Simona la Cluj, pe terenul de joc, alături de fani, a fost în 2019, la Sports Festival. Ne bucurăm că a reușit să își revină după accidentări și abia așteptăm să o primim acasă așa cum se cuvine, cu tribuna plină.

Se anunță deja o competiție acerbă în octombrie, la Cluj. Transylvania Open este ultimul turneu înainte de WTA Finals, așa că vom avea cu siguranță un tablou foarte puternic!

Biletele pentru Transylvania Open WTA250 vor fi puse în vânzare la începutul lunii octombrie, iar numărul lor va fi decis în funcție de reglementările legale în vigoare la data respectivă. Turneul de tenis din Cluj va avea loc în 23-31 octombrie 2021. Meciurile se vor juca în BT Arena, pe hard, iar competiția va începe cu 2 zile de calificări. În cadrul turneului vor concura 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu.

Reprezentanții WTA au anunțat că WTA Finals va avea loc anul acesta în 8-15 noiembrie, în Guadalajara, Mexic. Locația clasică a fost schimbată din cauza restricțiilor impuse de pandemie.

Cluj-Napoca este singurul oraș din Europa care deține 2 licențe WTA: Winners Open WTA250 și Transylvania Open WTA250. La turneul din octombrie vor fi puse în joc 280 de puncte WTA și premii de 235.238 de dolari.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh