Domnia legii este un stâlp esențial al democrației. Fără aceasta, justiția este deschisă imixtiunii politice, creând un climat favorabil pentru șantaj și corupție. Începând cu noiembrie 2015, guvernul tehnocrat, numit de președintele Iohannis, a susținut activitățile DNA și DIICOT care au instrumentat cu succes sute de cazuri de corupție ale unor antreprenori sau reprezentanți ai guvernului. În această perioadă, România a căpătat prestanța unei democrații stabile, câștigând respect pentru succesul în lupta împotriva corupției. Ca urmare, au fost făcute investiții internaționale majore, iar climatul de transparență s-a resimțit atât în mediul antreprenorial, cât și în cel guvernamental. |
O dată cu trecerea în 31 ianuarie a ordonanței de urgență care aduce amendamente Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernul PSD-ALDE a sabotat tot ceea ce a fost câștigat în ultimii ani, singurii beneficiari direcți fiind ei înșiși. Prin acțiunea lor, au întors România în punctul în care politicienii fac politică în beneficiul personal, fără nicio preocupare pentru binele națiunii. Răul pe care l-au făcut este fără margini. Reputația se construiește în ani, dar se poate distruge peste noapte. Guvernul ignoră îngrijorarea exprimată de UE, de ambasadorii statelor membre UE, de Camerele de Comert Americană și Germană, de Consiliul Investitorilor Străini, de puterea judiciară și ignoră demonstrațiile din stradă. Această ordonanță a grațierii are ca singur scop beneficiul lor și al prietenilor lor corupți, amendamentele la codul penal le permit să continue actele de corupție și oamenii văd asta.
Letargia electoratului român a permis ca acest lucru să se întâmple. Prezența la vot la alegerile parlamentare din decembrie a fost de 38%. PSD si ALDE au obținut împreună puțin peste 50%, însemnând că doar 19% din întregul electorat român a ales acest grup nerușinat care, prin acțiunile sale, determină o soartă nefericită pentru poporul român. Un electorat care a fost sedus de promisiuni de majorări de pensii și salarii și de reduceri de taxe și care acum, dacă acest guvern rămâne la putere, va primi doar o inflație rapidă, o scădere a nivelului de trai, șomaj și un stat falimentar, plin de corupție - pe care guvernul a reintrodus-o și o susține. Oamenii sunt cu adevărat îndreptățiți să se revolte și să protesteze – să protesteze până această situație absurdă este corectată – și într-adevăr, să ceară noi alegeri.
Nicolae Rațiu
Președintele Consiliului Director
Rațiu Family Charitable Foundation
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.