22
Vi, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Am mai scris că liberalii turdeni văd PSD-iști peste tot, fie că e vreun poet care îi scrie o poezie lui Iohannis, fie că e vreun ziarist care nu le „suflă-n ciorbă” sau, iată, cazul de față, om de afaceri din alt partid.

Iată ce scrie PNL Turda, căci, da, chiar filiala turdeană a PNL (ca și cum s-a făcut o ședință de partid cu acest subiect și s-a stabilit prin vot să se sară la „gâtul” lui Corpodean) semnează „vorbele-n vânt” postate de consilierul local Ciprian Rigman pe Facebook, în această dimineață, înainte de a merge la școala unde este profesor:

„Iată că sediul Partidului Puterii Umaniste (PPU) din Turda s-a transformat în... sediul Partidului Social Democrat (PSD) Turda, filiala Turda Nouă. Ca atare, în zilele tumultoase de astăzi, în care parcă nimeni nu mai are răbdare cu sine și cu ceilalți, se poartă moda cedării calului pentru un buchet de trandafiri roșii... Ne întrebăm, în logica acestor fapte, dacă și președintele PPU Turda, domnul Dorel Corpodean, a trecut în tabăra PSD, o decizie oarecum de așteptat în condițiile în care, prin marea grijă a administrației locale PSD, a devenit membru în Consiliul de Administrație al Salinei Turda... Poate că l-a luat cu el, sub mantia protectoare a primarului Matei, și pe un alt membru important PPU, domnul Sorin Sabău, devenit și el, de puțin timp, director de producție la Compania de Apă Arieș, adevărat domeniu ”privat” PSD...”, scriu liberalii turdeni, proaspăt scăpați de demiterea cu care îi amenința șeful lor de la Cluj, Buda.

Pentru ca opinia publică să fie informată corect, l-am contactat telefonic pe Dorel Corpodean, președintele PPU-SL Turda, pentru a-l întreba dacă a trecut cu organizație cu tot la PSD. Iată ce mi-a răspuns: „Eu nu mai fac politică. M-am retras. Fiul meu și-a făcut sediu pentru organizația sa de partid, el fiind șef peste organizația Turda Nouă a PSD. El și colegii săi desfășoară la acest sediu, care a fost sediul PPU-SL, până la ultimele alegeri locale, activități specifice, inclusiv sportive, prin care echipa lor să devină mai sudată, mai activă. Eu nu mai fac politică, mi-au ajuns douăzeci și ceva de ani”, ne-a declarat Corpodean, care ne-a spus că de la PPU-SL, după plecarea lui Ghișe la ALDE nu a mai avut niciun semn, nici nu știe dacă acel partid mai există.

În același demers, pentru a lămuri acuzele aduse de liberali, l-am sunat, cum fac jurnaliștii, nu politrucii, pe Sorin Sabău, căruia i-am pus aceeași întrebare: „Ati trecut la PSD?” Iată răspunsul: „Am fost membru PSD din 1996 până în 2008 și am rămas simpatizant până azi. Nu sunt membru PSD, iar funcția de director de producție la Compania de Apă o ocup din anul 2014, când eram membru al altui partid, alături de domnul Corpodean. În prezent, nu mai fac politică, nu mai sunt membru activ al niciunui partid însă, așa cum vă spuneam, sunt simpatizant PSD și nu mi-e teamă să o declar public”, ne-a declarat Sorin Sabău.

„Oare să fie vorba despre vechea tactică politică a PSD de a-și trimite oamenii credincioși pe la diverse alte partide mici, cu obiectivul clar de a rupe cât mai mult din voturile partidelor potențial periculoase, urmând ca, după obținerea victoriei, să îi recheme la vatră pentru a fi recompensați cu o serie de funcții și beneficii?!”, se mai întreabă, retoric, liberalii.

Ocupați cu campania electorală în care au fost înfrânți la un minim istoric pentru ei, liberalii nici nu au aflat că Dorel Corpodean a renunțat să mai candideze la funcția de primar, transmițând membrilor și simpatizanților partidului său să voteze pe Cristian Matei, președintele PSD Turda.

„Pentru cei care nu știu (cu toate că ne îndoim de asta...), domnul Dorel Corpodean a fost consilier local al Partidului Conservator (acum nu mai știm care este apartenența sa politică: PPU sau PSD?!), director al Fabricii de Lapte (unitate economică dispărută), al Fabricii de Pâine (unitate economică dispărută și ea, dar al cărei patrimoniu imobiliar reprezintă proprietatea domnului Corpodean, patrimoniu valorizat economic prin închirieri), președinte al clubului de fotbal municipal, indiferent cum se numea el (dispărut, reînființat, dispărut, reînființat etc.).

Prin urmare, dacă în trecut calul asigura existența omului, astăzi confortul material este oferit de... trandafirii roșii!”, își încheie ultima ieșire în spațiul public Ciprian Rigman sub semnătura „Cu considerație față de cetățeni, PNL Turda”

Tot pentru corecta informare a turdenilor, Dorel Corpodean patronează mai multe societăți comerciale, specializate în produse lactate, în patrimonial acestora intrând și clădirile și terenurile de la fosta Fabrica de Pâine din Turda, o parte dintre acestea fiind închiriate unor societăți de producție. Dorel Corpodean nu este angrenat în actualul proiect fotbalistic, demart după ce Cristian Matei a câștigat Primăria Turda.

 

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh