Puterea din Consiliul Local Turda se dovedește a fi mai stabilă, mai unită decât opoziția, cel puțin din prisma schimbării consilierilor locali. Dacă partidele care au format coaliția aflată la putere în forul local (PSD, PNL, PC, PPDD) nu au schimbat nici un component al echipei cu care au acces în Consiliul Local în urma alegerilor din 2012, iată că Partidul Democrat-Liberal, al primarului Tudor Ștefănie, se află la cea de-a doua schimbare.
În urma demisiei lui Pavel Tothăzan din funcția de consilier local, pentru a se putea dedica mai bine afacerilor (conform declarației sale), revine în Consiliul Local Lucian Cordiș, un politician cu experiență, care a mai ocupat această funcție ca reprezentant al altor două partide, în legislaturile precedente: Partidul Unității Națiunii Române și Partidul Social Democrat. Lucian Cordiș este cunoscut ca fiind singurul ales local care și-a dat demisia dintr-un partid aflat la putere, pentru a trece la unul din opoziție.
Pe parcursul mandatului 2008-2012, unor consilieri de la PSD (Lucian Cordiş) şi PNL (Ioan Berchişan şi Mircea Pârv) le-a fost retras sprijinul politic de către acele formaţiuni, însă colegii lor din Consiliul Local Turda nu au "luat la cunoştinţă" de modificările solicitate de acele partide şi, pe cale de consecinţă, nu au validat noii consilieri propuşi de acestea (cei aflaţi pe locurile următoare pe listele electorale). Astfel că toți trei au rămas până la finalul mandatului, în pofida dorinței partidelor pe listele cărora au fost aleși.
După ce consilierii locali au luat act de demisia colegului lor Pavel Tothăzan și fiind informați de către secretariatul PD-L că următorul pe lista electorală validată în 2012 este Lucian Cordiș, acesta din urmă a depus, pentru a treia oară, jurământul de credință pentru a ocupa fotoliul de consilier local.
Iată componența inițială a Consiliului Local Turda, rezultată în urma alegerilor din 2012, cu modificările survenite ulterior.
PD-L (7 consilieri): Mircea Irimie (înlocuit cu Paul Cățănaș în 31 ianuarie 2013), Pavel Tothăzan (înlocuit cu Lucian Cordiș în 27 februarie 2014), Daniela Florea, Florin Bugnar, Bichiş Sorin, Victoria Iurean, Elena Băginean; USL (6 consilieri): Cristian Matei (PSD), Radu Panait (PNL), Emil Molnar (PSD), Ovidiu Micu (PNL), Nicolae Roş (PSD), Cristian Felezeu (PNL); PP-DD (5 consilieri): Lucian, Nemeş Rozalia Crişan, Lucian Varo, Maria Dobra, Nicolae Costişor; UDMR (2): Adamosy Clara, Csep Leylla; PC (un consilier): Corpodean Dorel.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.