Liderul grupului USL din cadrul Consiliului Local Turda, pesedistul Cristian Matei, consideră că la Turda se impun mai multe acțiuni ecologice, care să rezolve gravele probleme de mediu semnalate de diferitele entități sociale.
”Se impunea să cuprindem în buget sume pentru realizarea gropii de gunoi. Aici este o întreagă poveste, în primul rând pentru că actualele gropi de gunoi nu sunt conforme cu cerinţele europene. Vechea noastră de gunoi nu mai corespundea normelor europene. Există un proiect bugetat la Consiliul Judeţean prin care se va realiza o groapă de gunoi în conformitate cu normele în vigoare, situată la Cluj, cu câteva rampe de transfer pe teritoriul judeţului printre care una la Mihai Viteazu care ne vor deservi şi pe noi şi pe cei din Câmpia Turzii, rampe care vor fi gata undeva anul viitor prin lunile martie-aprilie”, susține Matei.
În tot acest timp, trebuie găsite alte soluții care, chiar dacă au un caracter temporar, costă și ele importante sume de bani. Opinia consilierului Cristian Matei este că ”până atunci noi trebuie să realizăm o altă groapă de gunoi, este posibil chiar vis-a-vis de vechea groapă de gunoi, numai că şi aici se impune respectarea unor cerinţe ale UE, trebuie betonat, trebuie cântar, trebuie împrejmuit, investiţii care duc undeva la 10 miliarde. De asemenea, noi avem obligaţia ca făcând parte din zona Metropolitană să plătim 20 de miliarde de lei la Asociaţia Zona Metropolitană şi acest an ar trebui să plătim cu 50% mai mult”, mai spune Matei.
O altă problemă este cea de la fostele Uzine Chimice Turda unde s-a semnalat prezența unor substanțe ca mercur, HCH etc., rezultate ale unei poluări istorice pentru care se caută soluții. Însă cheia sunt tot banii. Cristian Matei susține că a discutat problema cu ministrul mediului și a primit asigurări că va exista sprijin guvernamental pentru Turda. ”Părerea mea, şi am discutat-o şi cu d-na ministru Rovana Plumb şi cu senatorul Alexandru Cordoş, este că cea mai gravă problemă de mediu de la Turda este reprezentată de zona contaminată din fostele Uzine Chimice, unde s-a văzut că sunt urme de mercur, HCH-ul este la el acasă. Există acolo clădiri care nu au fost demolate oficial şi sunt un pericol public, dar dificultatea în acest demers care trebuie realizat printr-un proiect de mediu este că această fabrică a fost cumpărată de cineva care ulterior a vândut-o pe bucăţi. Nu ştim în ce măsură a fost vândută cu acte oficiale sau fără acte, acum încercăm să identificăm actualii proprietari fiindcă nu putem intra să decontaminăm pe o proprietate privată”, ne-a declarat Cristian Matei.
Liderul USL Turda mai susține că s-au realizat mai multe formule propuse pentru executarea decontaminării, iar printre cele mai discutate ar fi preluarea acelor suprafeţe în patrimoniul local, să se facă decontaminarea pe bani guvernamentali şi, după aceea, terenul să fie redat fie proprietarilor fie celor care vor dori să-l dobândească. Matei spune că ministrul mediului a promis să vină personal la Turda pentru a vedea la fața locului cum stau lucrurile însă, realist cum îl cunosc toți, Matei recunoaște că poate nu se va reuşi în acest mandat rezolvarea acestor probleme foarte costisitoare însă mari speranțe se leagă de posibilitatea de atrage fonduri europene.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.