22
Vi, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Deputatul PSD Cluj Cristina Burciu s-a adresat, printr-o interpelare parlamentară, Viceprim-Ministrului Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, precum şi miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii, cărora le-a prezentat petiţia primarului comunei Viişoara, judeţul Cluj, referitoare la modul defectuos de implementare a proiectelor finanţate din FEADR.

„Vă supun atenţiei problemele întâmpinate de UAT Comuna Viişoara, judeţul Cluj, referitoare la implementarea proiectelor finanţate din FEADR, trimise spre dumneavoastră, prin intermediul meu, de către primarul comunei, Ioan Roman:

«În anul 2015, UAT Comuna Viişoara a pregătit şi a depus pentru finanţare un proiect de infrastructură drumuri, pentru amenajarea străzilor din localitate. În urma evaluării de către AFIR, în luna mai 2016 proiectul a fost acceptat la finanţare, şi drept urmare, în luna august 2016 a fost semnat contractul de finanţare, în valoare de 1 milion de Euro. În baza contractului de finanţare, urmează să se modernizeze 4,6 km de străzi din comună. Prin programul de finanţare, suma maximă care putea fi accesata de un solicitant era de 1 milion de euro/proiect. Suma alocată fiind limitată, Comuna Viişoara, ca de altfel toţi ceilalţi solicitanţi, a încercat sa cuprindă cât mai multe lucrări, respectiv kilometri de străzi modernizate în proiect. La întocmirea studiului de fezabilitate, proiectantul de specialitate a utilizat pentru evaluarea lucrărilor preţuri din piaţă. Rezonabilitatea costurilor estimate pentru investiţia de bază a fost verificată de către evaluatorii AFIR, raportat la standardele de cost aprobate prin HG 363/2010 cu modificările şi completările ulterioare. La întocmirea documentaţiei PT au fost revizuite atât tipul de lucrări, cât şi cantităţile şi costul lucrărilor, fiind rulat un deviz confidenţial. Şi în această etapă, documentaţia tehnică a fost verificată şi aprobată de către finanţator, inclusiv din punct de vedere al rezonabilităţii costurilor.

La sfârşitul anului 2016, Comuna Viişoara a demarat procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de lucrări. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost în 23 ianuarie 2017. Ne apropiem însă de sfârşitul anului 2017, iar licitaţia nu s-a finalizat, lucrările nu au fost atribuite, şi chiar dacă se vor atribui până la sfârşitul anului, ele vor începe doar în primăvara anului 2018.

Comuna Viişoara a derulat procedura de licitaţie în baza Documentaţiilor Standard impuse de AFIR, documentaţiile fiind verificate ex-ante atât de către AFIR, cât şi de către ANAP. Procedura de licitaţie pentru Modernizarea străzilor din localitate, lucrări finanţate prin Sub Măsura 7.2., se afla sub observare ANAP, conform deciziei de verificare nr. 13/398502/04.01.2017, emitent Ministerul Finanţelor Publice, ANAP, Direcţia Generala de Control Ex-Ante. La toate şedinţele de evaluare au fost prezenţi şi observatorii din partea ANAP. Cu toate acestea, după 8 luni de la termenul limită de depunere a ofertelor, lucrările nu sunt atribuite, fiind întorşi în evaluare de decizia CNSC. În procedură au depus oferte 17 operatori economici, cu valori ofertate între 67% şi 90% din valoarea estimată. În etapa de evaluare tehnică, s-au primit 5 contestaţii, din care 4 au fost admise de către CNSC, una fiind respinsă. Facem precizarea că decizia CNSC apreciază activitatea comisiei de evaluare, singura critică fiind «exigenţa prea mare», raportat la cerinţele documentaţiei de atribuire, documentaţie pe care o critică ca fiind ambiguă, neclară şi incompletă. Menţionăm încă o dată ca Documentaţiile standard sunt elaborate de către specialiştii AFIR şi ANAP, şi sunt impuse autorităţilor contractante.

După evaluarea ofertelor tehnice, 7 operatori economici au trecut în etapa de evaluare a ofertelor financiare. Din cele 7 oferte evaluate financiar, 4 au fost declarate admisibile şi 3 respinse. Ca urmare a comunicărilor intermediare, s-a primit o contestaţie din partea unui operator economic a cărui ofertă reprezintă 67% din valoarea estimată. Comisia de evaluare a analizat cu atenţie ofertele depuse, lucru recunoscut şi de către CNSC în decizia pronunţată. Cu toate acestea şi trecând peste faptul că autoritatea contractantă a fost pusă în situaţia de a se transforma în investigator, şi că demersurile comisiei de evaluare au avut ca rezultat dovedirea faptului că ofertantul a depus documente false/fabricate cu scopul de a câştiga contractul finanţat din fonduri europene, Decizia CNSC ne întoarce în reevaluare, obligându-ne practic să declarăm admisibilă o ofertă cu valoarea de 67 % din valoarea estimată.

Nu este credibil ca un constructor prin elemente de organizare şi eficientizare a activităţii proprii să poată executa lucrarea la un cost cu 33% mai scăzut decât cel fundamentat şi aprobat. Rezultatul celor 10-12 luni de licitaţie va fi probabil pierderea a aproximativ 330.000 Euro din finanţarea aprobată, respectiv a 1/3 din milionul de euro licitat şi câştigat, pierdere care se va reflecta în calitatea lucrărilor.

Situaţia este similara şi în ce priveşte al doilea Proiect al Comunei Viişoara, «Modernizare drumuri de exploataţie Agricolă», proiect în valoare de 1 milion de euro, finanţat prin Sub Măsura 4.3. FEADR. După 4 luni de evaluare a celor 8 oferte depuse, procedura de licitaţie este contestată în etapa de evaluare a ofertelor financiare, de acelaşi operator economic, care a depus oferta la 70% din valoarea estimată. Practic suntem în situaţia probabila ca din cele 2 milioane de Euro aprobate ca finanţare nerambursabilă de la UE, să rămânem cu 1,4 milioane şi cu lucrări de proastă calitate, pentru care vom răspunde atât în fata finanţatorului, cât şi în faţa cetăţenilor comunei», se arată în memoriul primarului comunei Viişoara, Ioan Roman, ajuns pe masa Guvernului prin intermediul deputatului Cristina Burciu.

Parlamentarul social democrat a adăugat că primarul comunei Viişoara le-a mai cerut miniştrilor amintiţi modificarea legislaţiei achiziţiilor publice şi a procedurilor AFIR, în ceea ce priveşte următoarele aspecte:

„ - Stabilirea unor praguri valorice stabilite ca % din valoarea estimată, sub care ofertele să fie declarate inacceptabile, fără obligaţia solicitării de clarificări suplimentare;

- Stabilirea unor praguri valorice stabilite ca % din valoarea estimată, sub care ofertele să fie declarate ca având un preţ aparent neobişnuit de scăzut, cu obligaţia solicitării de clarificări suplimentare;

- Stabilirea clară prin legislaţie a răspunderii ofertanţilor privind ofertele depuse şi clarificările aduse la acestea;

- Descurajarea depunerii de contestaţii prin stabilirea unor taxe şi penalităţi în sarcina contestatarilor, în cazul în care contestaţiile se dovedesc a fi nefondate;

- Reglementarea procedurilor AFIR, în sensul nedezangajării sumelor rămase ca şi «economii» în urma licitaţiilor de lucrări. Sumele rămase ca «economii» în urma procedurilor de licitaţie să poată fi folosite de către beneficiarul contractului de finanţare pentru extinderea rezultatelor proiectului aprobat prin lucrări suplimentare de acelaşi tip.”

       Având în vedere petiţia prezentată, Cristina Burciu a solicitat vicepremierului şi celor doi miniştri să prezinte un răspuns fundamentat, precum şi soluţiile necesare pentru remedierea deficienţelor semnalate.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 9 octombrie 2017                                            

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh