Guvernul a adoptat, în ședința sa din 15 noiembrie, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei și are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale și procesual-penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituției, așa cum au fost acestea interpretate prin treisprezece decizii ale Curţii Constituţionale.
De asemenea, sunt propuse intervenții punctuale asupra Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor, Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Principalele reglementări din legislaţia penală și procesual-penală cu privire la care sunt propuse modificări sunt cele referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiția infracțiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate.
Astfel, de exemplu, în Codul penal, la capitolul - ”Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice” - este incriminată și fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neînmatriculat sau neînregistrat sau cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. De asemenea, conducerea unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Totodată, se propune introducerea unei noi infracțiuni – este vorba de consumul de alcool sau de alte substanțe - ulterior producerii unui accident de circulație. Astfel, fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Dacă persoana aflată în una din situațiile de mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive, după producerea accidentului de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane și până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.
În ceea ce privește Codul de procedură penală se propun modificări care vor fi în concordanță cu prevederile a opt decizii ale Curții Constituționale.
De exemplu, se propune o reglementare distinctă a procedurii recuzării procurorului când aceasta intervine în faza de urmărire penală de cea care intervine în fața judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de camera preliminară sau a instanței de judecată.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
Contact:
Biroul de presă al Guvernului Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.