23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Ședința extraordinară a Consiliului local în care s-a votat bugetul de venituri și cheltuieli a municipiului Câmpia Turzii pe anul 2018 a fost una politizată la maxim. Atât cei de la putere cât și cei din opoziție și-au adus „întăriri”. Dacă de la Partidul Național Liberal (P.N.L.) l-a invitat în ședință pe consilierul județean Cristian Haiduc, Partidul Social Democrat (P.S.D.) i-a avut în sala de ședințe pe deputatul Horia Nasra, președintele organizației județene a partidului, și pe consilierul județean Petre Pop.

Fiecare dintre aceștia a ținut să vorbească, la finalul ședinței, unii chiar de mai multe ori. Discuții sterile, politicianiste,  fără nicio valoare practică pentru activitatea Consiliului local și a executivului din localitate. De altfel la fel au fost și discuțiile purtate de consilierii locali la punctul la care ar fi trebuit să dezbată bugetul. Discuții și declarații politice, fără să se dezbată bugetul întocmit de executivul condus de primarul Dorin Lojigan. Doar umflări de mușchi și contre între membri diferitelor partide din Consiliul local.

Un comportament copilăresc, finalizat însă cu un gest de maturitate: bugetul a fost votat în unanimitate.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh