23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Parlamentarul social democrat de Cluj, Cristina Burciu, i-a solicitat ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, încadrarea cu studii superioare a mediatorilor şcolari şi plata acestora în consecinţă.

În cadrul unei interpelări parlamentare, deputatul turdean a prezentat conducerii MEN doleanţa mediatorilor şcolari absolvenţi de studii superioare de specialitate, care, în acest moment, sunt plătiţi doar ca persoanele cu studii medii.

Cristina Burciu a exemplificat cu cazul domnului Alexandru Lacatos, mediator şcolar la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din oraşul Câmpia Turzii, judeţul Cluj: „Acesta este angajat din anul 2007 la acest colegiu, fiind absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în 2008 şi ulterior al unui Master în Asistenţă Socială-Managementul Serviciilor Sociale. Deşi este absolvent al acestor instituţii, petentul este în continuare remunerat pentru studii medii. Alexandru Lacatos vă solicită sprijinul pentru a fi încadrat la studii superioare, având în vedere absolvirea master-ului în asistenţă socială”, a subliniat deputatul PSD, în documentul oficial trimis ministrului Educaţiei.

„Legea educaţiei din 2011 este ambiguă în ceea ce priveşte încadrarea mediatorilor şcolari cu studii superioare, însă petentul nu înţelege de ce nu poate fi trecut de la studii medii la superioare, în conformitate cu Legea nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Mai mult, prin acelaşi act normativ, lui Alexandru Lacatos ar fi trebuit să îi fie majorat salariul cu 20%, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte categorii de cadre didactice. Din răspunsul ce i-a fost trimis de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj rezultă că «unitatea de învăţământ nu se încadrează în bugetul aprobat, deoarece transformarea postului din studii medii în studii superioare are drept consecinţă majorarea cheltuielilor de personal, motiv pentru care nu se poate acorda avizul de transformare de post».

Consider că asistăm la o aplicare discreţionară a prevederilor legale în acest caz, deoarece în alte situaţii similare conducerile unităţilor de învăţământ au procedat la încadrarea mediatorilor şcolari pe grila de salarizare corespunzătoare studiilor superioare”, a argumentat Cristina Burciu în interpelare.

În finalul demersului său, deputatul PSD l-a întrebat pe ministrul Educaţiei care sunt demersurile concrete ce trebuie făcute astfel încât şi în cazul mediatorilor şcolari să funcţioneze principiul de bază al Legii salarizării unitare, şi anume aceleaşi salarii pentru aceeaşi pregătire profesională şi aceeaşi muncă prestată.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj CRISTINA BURCIU, 15 martie 2018

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh