Salariaţii mai multor instituţii din domeniul social din zona Turda-Câmpia Turzii îi solicită ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, prin intermediul deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, să le rezolve problemele de natură salarială cu care se confruntă după intrarea în vigoare a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Zeci de salariaţi ai unităţilor sociale din Turda şi Câmpia Turzii - Adăpostul de zi şi noapte pentru copiii străzii Turda, Unităţile de tip familial, Centrul social de recuperare neuro-motorie de tip ambulator, Centrul de recuperare copii, Centrul de îngrijire persoane vârstnice şi Centrul de primire în regim de urgenţă persoane aflate în dificultate -, au semnat un memoriu prin care solicită respectarea principiului „muncă egală, salariu egal”, prezentat ministrului Muncii de către parlamentarul turdean.
„Prin aplicarea Legii salarizării unitare, noi asistenţii sociali, psihologii, educatorii, supraveghetorii de noapte, psihoterapeuţii, logopezii, kinetoterapeuţii, asistenţii medicali fizioterapeuţi, maseurii, infirmierii, am rămas la un cuantum salarial cuprins între 1.500 şi 2.500 lei net (cu tot cu orele de sâmbătă şi duminică plătite dublu pentru cei care lucrează în ture conform specificului muncii), în condiţiile în care altă categorie de salariaţi din cadrul aceleiaşi instituţii, şi anume bucătărese, femei de serviciu, portari, şoferi, au veniturile cuprinse între 3.400 şi 4.100 lei net (cu tot cu orele de sâmbătă şi duminică plătite dublu), cu un volum şi o complexitate a muncii diminuate faţă de funcţiile şi responsabilităţile pe care le deţinem în prezent, ceea ce, în opinia noastră, nu este echitabil.
Solicităm modificarea legii, în sensul creşterii salariului de bază. Sectorul nostru nu este unul productiv, dar implică un consum psihologic şi o responsabilitate mare, fiind vorba de copii ai străzii, copii aflaţi sub supraveghere specializată, copii aflaţi cu măsura de plasament, copii abuzaţi, copii sau persoane cu handicap/ dizabilităţi neuropsihice sau motorii. Copiii/tinerii beneficiari prezintă o serie de transformări progresive ale personalităţii, din cauza experienţelor traumatizante şi a moştenirilor genetice.
De asemenea, menţionăm că venim în contact direct pe toată perioada activităţii noastre în centre cu categoriile de beneficiari mai sus menţionate.
Având în vedere cele expuse, puteţi observa faptul că ne confruntăm cu un mediu de lucru stresant, sub presiune şi uneori periculos, suprasolicitare fizică, dar mai ales psihică şi emoţională, responsabilitate ridicată, senzaţia de lipsă de control asupra activităţii profesionale, frustrări legate de discrepanţa dintre realitate şi expectanţele locului de muncă. Având în vedere creşterea preţurilor, puterea de cumpărare a scăzut în raport cu veniturile noastre. Comparaţia nu trebuie să ducă la diminuarea veniturilor respectivei categorii de personal, ci la ridicarea veniturilor noastre, cel puţin la nivelul categoriei respective”, se arată în documentul trimis de Cristina Burciu ministrului Lia-Olguţa Vasilescu.
În finalul interpelării, deputatul social democrat a cerut conducerii MMJS să prezinte un răspuns petenţilor şi să identifice soluţii privind rezolvarea doleanţelor acestora.
Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj
CRISTINA BURCIU, 23 aprilie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.