Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană, un act normativ extrem de important pentru populaţia din arealul de munte al României, inclusiv din judeţul Cluj. Potrivit legii iniţiate de parlamentarii PSD, a cărei cosemnatară am fost, Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană are drept principal scop facilitarea accesului la finanţare a investiţiilor pentru înfiinţarea acestor centre.
Implementarea acestui program va avea ca efect valorificarea superioară a produselor montane, precum şi limitarea declinului sectorului de producţie primară, în scopul asigurării consumului intern, precum şi stoparea depopulării zonei montane. Programul va contribui la creşterea şi stabilizarea cantitativă şi calitativă a producţiilor de materii prime, la echilibrarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reaşeze într-o poziţie mai stabilă şi mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri, dezvoltarea de capacităţi noi de producţie, creşterea locurilor de muncă şi obţinerea de venituri suplimentare la bugetul de stat, prin valorificarea în întregime a producţiei.
Valoarea totală a Programului este de 60 milioane euro, pentru un număr maxim de 658 de centre, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Această lege vine în sprijinul locuitorilor zonei montane a ţării, respectiv şi a celor din arealul montan al Clujului, care vor putea astfel să îşi valorifice corespunzător produsele obţinute în propriile gospodării. După cum se ştie, viaţa în zonele de munte este deosebit de dificilă, pe fondul dezavantajelor naturale şi a realităţilor sociale existente. Noua lege va veni astfel în uşurarea vieţii ţăranilor locuitori ai muntelui, care se confruntă de ani buni cu scăderea populaţiei tinere, distanţele mari faţă de centrele decizionale şi administrative, izolarea faţă de căile de comunicaţii şi inaccesibilitatea pieţelor de desfacere ale produselor proprii.
Legea votată de Parlament creează astfel un program extrem de util oamenilor, menit să reducă dezechilibrului între zonele mai favorizate şi cele montane, unde trăiesc în prezent peste 3,3 milioane de români, respectiv 15% din populaţia ţării. Nu în ultimul rând, actul normativ privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană va revitaliza valorificarea produselor de calitate obţinute aici, fapt imposibil până acum, din cauza distanţelor mari faţă de centrele urbane şi a calităţii slabe a infrastructurii de transport.
Deputat PSD Cluj,
CRISTINA BURCIU
27 aprilie 2018
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.