23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a răspuns interpelării formulate de către deputatul PSD Cluj Cristina Burciu, referitoare la  implementarea Programului „Prima casă” în acest an. deputat psd cristina burciu

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 93/2019, a fost aprobat plafonul pentru programul Prima casă 2019, în valoare de două miliarde de lei, la fel ca anul trecut. De asemenea, condițiile de acordare a garanțiilor pentru finanțările aprobate de băncile participante la programul Prima Casă 2019 au rămas la fel ca și cele din 2018”, a subliniat parlamentarul turdean, în documentul oficial trimis conducerii Ministerului Finanțelor Publice.

„Din plafonul de 2 miliarde lei aprobat, procentele de garantare în cadrul programului „Prima casă” sunt de 50% din valoarea finanţărilor destinate achiziţionării de locuinţe noi sau consolidate, recepţionate la terminarea lucrărilor de consolidare cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, respectiv de 40% din valoarea finanţării pentru celelalte categorii de locuinţe”, a precizat ministrul Teodorovici, referitor la estimarea volumului creditelor ce se vor acorda în anul 2019. Ministrul Finanțelor a mai adăugat că anul trecut, prin intermediul garanţiilor acordate în cadrul programului „Prima casă” au fost susţinute peste 20.400 finanţări în valoare totală de aproximativ 4,2 miliarde lei, gradul de utilizare a plafonului fiind de peste 94%.

„În condiţiile în care plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în anul 2019 în cadrul programului se menţine la acelaşi nivel ca şi cel alocat în anul 2018, iar condiţiile de accesare a programului vor rămâne nemodificate, se estimează că volumul creditelor stabilite a se acorda în anul 2019 se va situa la un nivel comparabil cu cel din anul 2018”, a mai arătat Teodorovici.

Referitor la întrebarea Cristinei Burciu referitoare la creditele acordate de la începutul programului Prima casă, atât la nivel naţional, cât si în judeţul Cluj, șeful Finanțelor a punctat că volumul creditelor până la data de 11 martie 2019 este de 242.000 contracte de garantare, pentru accesarea de finanţări în valoare de circa 42,5 miliarde lei.

„Din acestea, un număr de 16.785 de contracte de garantare au fost emise pentru achiziţia de imobile din judeţul Cluj, valoarea finanţărilor astfel susţinute fiind de peste 3,7 miliarde lei. Aceste cifre plasează judeţul Cluj pe locul al treilea al judeţelor după Bucureşti şi Ilfov”, a concluzionat ministrul de Finanțe.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 18 iulie 2019

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh