27 ianuarie 2024 – USR Cluj îi invită pe toți cetățenii din județ să își prezinte proiectele și ideile de dezvoltare pe care doresc să le promoveze în cadrul bugetului național, ca și a celui județean sau a celui local.
Demersul este lansat de filiala județeană USR Cluj, în contextul în care în această perioadă se lucrează la realizarea acestor bugete. Astfel, soluțiile și proiectele oamenilor pot lua forma unor amendamente, care să fie susținute de reprezentanții USR din parlament, din consiliul județean și din diferitele consilii locale.
,,Este important ca oamenii să știe că vocea lor este auzită și că poate avea un impact real în final. Avem deja idei primite de la oameni care au fost adoptate în parlament și care produc efecte zi de zi. Așa este spre exemplu amendamentul Rodica, care a pornit de la o idee dată de o doamnă cu acest nume, prin care am reușit interzicerea comercializării pouch-urilor cu nicotină către minori. În cazul de față, așteptăm de la oameni orice proiect sau inițiativă care ar susține dezvoltarea de la nivel județean și local poate lua forma unui amendament pe care să îl susțină” declară deputata Oana Murariu, președinta USR Cluj.
Clujenii sunt așteptați, astfel, începând cu ziua de 28 ianuarie, în oricare din următoarele locații ale USR Cluj:
· Sediul USR Cluj, Cluj-Napoca: Str. Victor Babeș. nr. 21, interfon 06
· Birou Parlamentar Cluj-Napoca: Str. Universității, nr. 11, ap. 15;
· Birou Parlamentar Turda: P-ța Republicii, nr. 34, et. 1;
· Birou Parlamentar Gherla: Str. Bobâlna, nr, 51;
· Birou Parlamentar Câmpia Turzii: Str. Mihail Sadoveanu, nr. 10;
· Birou Parlamentar Huedin: Str. Horea, nr. 2, et. 2.
Pentru programarea unei întâlnirii, clujenii sunt invitați să apeleze numărul de telefon: 0745427120
,,Cele mai bune soluții pentru comunitatea clujeană pot să vină chiar din cadrul comunității, de la oameni care se lovesc de anumite probleme și provocări, pe care putem să le îndreptăm. Fie că este vorba de ceva ce ține de infrastructura medicală, de cea de educație și sport, de transport, practic acum este momentul în care putem face o diferență în bine pentru Cluj și clujeni și îi așeptăm pe oameni cu toată deschiderea.” adaugă Oana Murariu.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.