Conferința de presă susținută de Cristian Matei și Remus Lăpușan la sediul Partidului Social-Democrat din Turda, a prilejuit prezentarea unor poziții ale celor doi colegi în Consiliul Județean, referitoare la domeniul administrativ județean și local, fără să ocolească opiniile politice.
Dacă Lăpușan i-a făcut cu „ou și cu oțet” pe liberalii din Consiliul Județean, pe care i-a acuzat drept singurii vinovați în problema salubrității, când a venit vorba de Turda, președintele clujean al PSD a opinat că „la nivel administrativ este nevoie de un bun manager pentru a rezolva situația grea care există în Turda”. El a declarat, vorbind de perioada de 12 ani pe care Tudor Ștefănie a petrecut-o ca primar la Turda, că „oricât de bun manager ai fi, la un moment dat te plafonezi, de aceea, după o perioadă, este nevoie de o altă viziune, de un alt concept, întrucât vremurile se schimbă și oamenii, odată cu ele”. Președintele județean a social-democraților susține că Turda are nevoie de o nou viziune, pe termen mediu și lung: „În acest moment, conform tuturor teoriilor de management care există în acest moment, este nevie de o schimbare. Cred că în 12 ani lucrurile se schimbă, trebuie o altă viziune, un alt concept, și trebuie să vă spun că, la nivel mondial, se discută foarte mult despre faptul că la nivel administrativ trebuie să ai foarte buni manageri, pentru că situația este de așa natură. Și Turda este exact în această situație, este nevoie de o nouă viziune și de un bun manager. Noi o să susținem acest demers, îl susținem pe domnul Cristian Matei pentru candidatură iar domnul Cristian Matei are ca principală calitate faptul că este un bun manager”, a subliniat Lăpușan.
La rândul său, președintele PSD Turda, Cristian Matei, a declarat că împreună cu colegii săi, va încerca să își maximizeze performanțele, pentru a aduce sume importante de bani din afara bugetului local. „Însă pentru aceasta avem nevoie de proiecte. Nu comentez și nu acuz pe nimeni de ce nu au existat proiecte în acest mandat. Există un compartiment în primărie pentru așa ceva iar ;și sunt proiecte pe care nu le putem aborda noi. De exemplu, aș dori să fac un proiect pe Compania de Apă în care să realizăm întreaga rețea de ape pluviale, ca să nu mai avem probleme cu oamenii că noi încasăm apă meteorică și așa mai departe. Însă una este să fac eu proiectul pe fonduri europene, ca și societate pe acțiuni, unde trebuie să pun o contribuție de minimum 50%, și alta este să facă primăria, care este; îndreptățită, acest proiect cu o contribuție de maxim 2%”, a dat lămuriri Matei care a ținut să precizeze că orice e legat de apă se îndreaptă în mod negativ spre CAA, Companie de Apă care a făcut multe, mai ales în ultimul timp, cu foarte multe rezultate pozitive.
Președintele PSD Turda a arătat că misiunea viitorului primar nu va fi una ușoară și a argumentat prezentând datoriile pe care municipalitatea le are în acest moment și altele care ar putea urma, după finalizarea anumitor procese în instanță. „Doresc să trag un semnal de alarmă referitor la cheltuielile pe care le are primăria pierderea a unor sumedenie de procese, sume care nu s-au dat publicității. Este vorba de 350.000 de euro care sunt datorați Companiei de Apă, o parte sunt prinși în buget pentru că este contribuția de 1 % la Pasul I din proiectul european. Mai avem și Pasul II , 1 %, și la proiectul de economii, care este 207.000 lei. Mai sunt vreo 180.000 de euro prin sentință definitivă și irevocabilă către C.N.A.D.R., apoi 80.000 de euro la re-fațadizarea Casei de Cultură, care pentru toți reprezintă o întrebare: ce se dorește să se facă acolo? Probabil că era bine să fie consultați cetățenii și, probabil, se ajungea la altă concluzie. Încă nu i s-a găsit o destinație acestui mamut și nici sume de bani pentru a face ceva cu el. Și, după cum știți, Grădina Zoo, 17 miliarde de lei vechi. Deci un total de 9-10 milioane de euro care, pentru Turda, reprezintă o sumă extrem de mare și de aceea vreau să trag un semnal de alarmă, pentru că va fi foarte greu de rambursat acești bani”, a enumerat Matei, care a conchis: „Nu vreau să acuz, sunt, însă, niște riscuri ale comunității, trebuie văzut de unde o să reușim să plătim acești bani”.
VEZI AICI, integral, Conferința de Presă de la PSD Turda - 3 martie 2016:
https://www.youtube.com/watch?v=8o-l7nEWeG0
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.