Consiliul Local Turda l-a validat pe Mircea Pârv în funcţia de consilier local, ca înlocuitor al deputatului Virgil Pop în această funcţie.
La propunerea şefului PNL Turda, Ioan Berchişan, pe ordinea de zi a şedinţei de azi a Consiliului local a fost introdus şi proiectul de hotărâre prin care aleşii au hotărât declararea ca vacant a postului de consilier din partea PNL Turda.
Consilierii locali au fost în unanimitate de acord cu validarea lui Mircea Pârv în funcţia de consilier local. Niciunul dintre consilieri nu a propus vot secret, deşi era vorba de validare în funcţie a unei persoane.Mircea Pârv a mai fost consilier, din partea aceluiaşi partid, şi în legislatura trecută. Majoritatea consilierilor locali l-au primit bucuroşi între ei, mai ales cei mai vechi, care au activat şi în mandatul trecut.
Mircea Pârv era cel care ocupa poziţia următoare pe lista electorală a PNL Turda. El a fost propus Consiliului local pentru a-l înlocui pe Virgil Pop de către preşedintele PNL Turda, Ioan Berchişan care a declarat ieri pentru Pro TV Turda că numirea lui Pârv i se pare normală, firească, fiind următorul de pe lista electorală a PNL.
La rândul său, preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, situează demersul în afara legii şi a statutului PNL şi declară că va analiza situaţia în cadrul organizaţiei judeţene.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.