Deputatul Virgil Pop rămâne cu un singur om la conducerea organizației locale a PNL Turda. Aceasta pentru că în urmă cu câteva minute un grup de 9 membri ai Biroului Politic al PNL Turda și-au anunțat demisia din toate funcțiile deținute în cadrul partidului. Acestora li se adaugă alți doi membri supleanți dar există, susține vicepreședintele Ioan Florea o listă de 86 de membri simpli de partid care solicită radierea lor din registrele PNL din aceleași motive ca și grupul demisionar.
Printre aceștia se numără 3 vicepreședinți: Ioan Florea, Cristian Inţe, şi Bogdan Aron. Printre demisionarii din Biroul Politic Local al PNL sunt și Florin Borza, Carla Gabriela Pelea, Dinu Emil Podar, Aron Sabău, Valentin Todoran şi Radu Rusan Potinteu. Din componența biroului care conduce filiala turdeană a liberalilor a mai rămas alături de președintele Virgil Pop doar credinciosul său coleg Radu Panait, cel care i-a stat alături controversatului politician turdean în tot ceea ce acesta a intreprins la nivel local.
Interesant este faptul că demisiile acestora nu survin ca urmare a vreunei decizii de migrare înspre vreun alt partid politic ci sunt motivate de lipsa activității desfășurate de actualul deputat, de modul în care acesta înțelege să conducă organizația turdeană, unul total nedemocratic. Ioan Florea, purtătorul de cuvânt al demisionarilor spune că îi pare rău că a cedat anul trecut când majoritatea colegilor lui i-au spus că îl susțin la alegeri pentru funcția de președinte. "Am cedat atunci și acum începe să-mi pară rău..." susține Florea. "Sunt convins că PNL Turda avea acum mai mulți membri iar activitatea noastră ar fi fost cu totul alta dacă Firică era președintele filialei." întărește un alt coleg.
"Dacă luam noi vreo decizie ca majoritari în Biroul Politic putea fi interpretată această acțiune ca ascunzând cine știe ce planuri subversive sau dorințe de funcții ori posture pentru noi, ceea ce este total fal. De aceea am decis să ne dăm noi la o parte, pentru că noi am venit în PNL cu gândul de a face ceva pentru oameni, nu pentru a ocupa vreun scaun. Avem fiecare dintre noi tot ce ne trebuie!" a mai spus același fost președinte interimar al PNL Turda, Ioan Florea.
Printre nemulțumirile care i-a făcut pe cei 11 să adopte această formă de protest a fost și refuzul lui Virgil Pop de a deschide un birou parlamentar la Turda unde oamenii să poată să-și exprime nemulțumirile și nevoile. Demisionarii spun că ei au achitat toate cheltuielile legate de sediul PNL deși deputatul Virgil Pop susține că a cheltuit foarte mulți bani sub forma unor "cheltuieli material cu biroul parlamentar". (Nota redacției: vom reveni cu acest subiect). Cristian Ințe, venit cu un grup de membri ai PNG la solicitarea lui Ioan Florea, spune că încă de la venirea sa în PNL s-a lovit de o neîncredere a președintelui Virgil Pop în majoritatea membrilor, exceptând câțiva pe care îi consideră "oamenii săi".
Ioan Florea spune că președintele organizației județene de partid, senatorul Marius Nicoară, le-a spus celor care i-au depus demisia din funcții că nu le acceptă această demisie iar mâine la ora 17 se va afla la Turda special pentru a discuta cu ei.
Nu l-am putut contacta până la ora 18.25, ora apariției acestui material pe Virgil Pop pentru a-I afla opinia față de cele întâmplate. Poate numărul său de telefon a fost schimbat din nou pentru a nu fi ascultat, după experiența sa care l-a dus în spatele gratiilor. Așteptăm un comunicat din partea sa.
UPDATE 3 februarie 2011 ora 10.10: Am fost sunat de unul dintre demisionarii din PNL care mi-a transmis că Marius Nicoară, preşedintele judeţean al PNL se va întâlni cu ei abia joia viitoare la aceeaşi oră, 17. No comment.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.