Având în vedere preocuparea majoră a cetăţenilor cu privire la costul utilităţilor, în speţă cel al apei uzate [canal], precum şi explicaţiile total neadevarate ale administraţiei actuale cu privire la majorarea cantităţii de canal facturate de la 80% la 100% din cantitatea de apă, reprezentanţii USL Turda solicită Primarului iniţierea procedurilor de restituire către populaţie a sumelor încasate ilegal de către CAA aferente cantităţii de canal. Este vorba bineînţeles de cei 20% aplicaţi ilegal din iulie 2009 şi până la emiterea HCL prin care CL a aprobat acest fapt.
Cele menţionate ar fi o mică îndreptare a multelor abuzuri săvârşite asupra concetăţenilor noştri, iar sumele în cauză, care de altfel sunt considerabile, se vor întoarce pe bună dreptate în buzunarele celor de la care au fost încasate imoral şi ilegal, prin înşelarea încrederii acestora, urmând ca instituţiile abilitate să continue acest demers, până la sancţionarea vinovaţilor.
Departamentul de presa USL Turda
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.